Percheziţie a poliţiştilor la Iaşi, într-un dosar de contrabandă cu arme expediate în colete din SUA

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 08-03-2017

Actualizat: 08-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: enational.ro

Poliţiştii timişeni specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat o percheziţie pe raza municipiului Iaşi, miercuri, la locuinţa unor persoane bănuite de contrabandă calificată, după ce au fost sesizaţi de lucrătorii vamali timişoreni că au descoperit mai multe colete cu muniţie pentru arme letale, expediate din America. ''Poliţiştii timişeni au fost sesizaţi de către lucrătorii Direcţiei Regionale Vamale Timişoara despre faptul că au descoperit în patru colete, expediate din America, muniţie şi componente pentru arme letale. Miercuri, în baza autorizaţiei emise de Judecătoria Timişoara, poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat o percheziţie pe raza municipiului Iaşi, la locuinţa unor persoane, de 40 şi 50 de ani, bănuite de contrabandă cu arme'', arată un comunicat de presă al Poliţiei Timiş, remis miercuri Agerpres.

În urma percheziţiei, poliţiştii au ridicat de la locuinţa celor în cauză muniţia şi componentele menţionate în vederea continuării cercetărilor, menţionează sursa citată. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă calificată, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri