Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Percheziţii de AMPLOARE în Prahova. Spărgători de locuinţe, PRINŞI în flagrant

www.ziuaconstanta.ro
mascati perchezitii

Patru persoane bănuite de furturi din locuinţe prin metoda 'pomana' au fost prinse, vineri, în flagrant după ce au reuşit să fure aproximativ 15.000 de lei din locuinţa unei persoane din Ploieşti, poliţiştii efectuând percheziţii în acest dosar în care prejudiciul este estimat până în prezent la peste 80.000 lei.

Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii ploieşteni, sprijiniţi de luptători de acţiuni speciale, efectuează şapte percheziţii în municipiul Ploieşti, în comuna Şirna şi în oraşul Mizil la locuinţele persoanelor bănuite că ar face parte din acest grup infracţional.

Patru dintre membrii grupării au fost prinşi în flagrant vineri, după ce tocmai reuşiseră să sustragă aproximativ 15.000 de lei din locuinţa unei persoane din Ploieşti, iar pe numele celui de-al cincilea membru al grupului a fost emis mandat de aducere.

Citeşte şi: Deputatul român ACUZAT de Dodon, în RĂZBOI cu preşedintele moldovean: 'Ipocrizia lui Dodon e maximă, ca de obicei'

Poliţiştii spun că grupul a acţionat în mai multe cazuri sesizate pe raza municipiilor Bucureşti şi Ploieşti, dar şi a unor localităţi din Prahova.

"Modul în care membrii grupului, constituit din 5 persoane, ar fi acţionat în acest caz, precum şi în alte situaţii sesizate în municipiile Bucureşti şi Ploieşti, dar şi alte localităţi din Prahova, se referă la faptul că două persoane de sex feminin, sub pretextul că intenţionează să ofere bunuri în memoria unei persoane decedate, ar fi solicitat accesul în locuinţă. De asemenea, acestea ar fi oferit şi o sumă de bani cu acelaşi titlu, însă au înmânat persoanei vătămate o bancnotă de valoare mare, solicitând un rest de bani, pentru a identifica locul unde sunt ţinuţi banii în locuinţă. Ulterior, ar fi creat un pretext pentru a îndepărta persoana vătămată din încăpere, una din cele două femei bănuite reuşind să sustragă restul de bani", se arată în comunicat.

Totodată, în alte situaţii sesizate, persoanele în cauză ar fi pretins că sunt lucrători la o societate de utilităţii publice.

"Astfel, acestea ar fi pretins fie că victimele au plătit mai mult costul energiei electrice şi trebuie să le returneze bani, fie că trebuie să achite o sumă (de exemplu 300 de lei) în vederea obţinerii de facilităţi la facturarea consumului. Toate acestea aveau ca scop identificarea locului unde potenţialele victime îşi ţineau banii", precizează sursa citată.

Citeşte şi: ANUNŢ de ULTIMĂ ORĂ despre pensii şi salarii. Ministrul Muncii DEZMITE vehement zvonurile

Prejudiciul cauzat este estimat, în prezent, la peste 80.000 de lei.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că toţi cei cinci membri ai grupului sunt cercetaţi sub control judiciar emis de Curtea de Apel Constanţa într-un dosar vizând fapte similare comise în alte judeţe.

Cel pe numele căruia a fost emis mandat de aducere a fost găsit, iar cei cinci, respectiv două femei şi trei bărbaţi, au fost duşi la audieri, au spus sursele citate.

"Referitor la incidenţa furturilor din locuinţe săvârşite prin această metodă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, cu sprijinul şcolii de Agenţi de Poliţie 'Vasile Lascăr' din Câmpina, a desfăşurat ample acţiuni de informare în municipiul Ploieşti în ultimele două luni, în rândul unui public ţintă format cu precădere din persoane vârstnice. Drept urmare, au fost sesizate un număr tot mai ridicat de tentative de asemenea fapte, persoanele bănuite nereuşind să finalizeze actul infracţional cu succes, pe fondul faptului că persoanele vizate au reacţionat în conformitate cu recomandările poliţiştilor", precizează comunicatul IJP Prahova.

Citeşte şi: Se anunţă noi PROTESTE de AMPLOARE: 'Ne vedem NEVOIŢI să reluăm acţiunile de protest' .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.