Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Percheziţii în Constanţa: Opt suspecţi de furtul unor aparate PayPoint, reţinuţi

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Opt bărbaţi, cu vârste între 22 şi 46 de ani, bănuiţi că ar fi comis mai multe furturi de aparate tip PayPoint şi alte bunuri pe raza mai multor judeţe, au fost reţinuţi în urma unor percheziţii, prejudiciul cauzat de aceştia fiind estimat la circa 50.000 de euro, au informat joi reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, scrie AGERPRES.

Citeşte şi: MAE, reacţie de ULTIM MOMENT după tragedia din Italia: Consultatul României, măsuri de URGENŢĂ

Potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2017 - ianuarie 2018, cei în cauză ar fi comis trei infracţiuni de furt calificat a unor aparate tip PayPoint din societăţi comerciale din raza judeţului Constanţa, patru infracţiuni de furt calificat având că obiect standuri de ţigări de pe raza judeţelor Constanţa, Vrancea şi Ialomiţa, furt calificat şi tentativă de furt calificat la două ferme din judeţul Constanţa şi o tentativă de furt calificat la un ATM din judetul Tulcea. 

De asemenea, exista probe că respectivii bărbaţi ar fi comis alte 17 tentative de furt al unor aparate tip PayPoint de pe raza judeţelor Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, Bacău, Vrancea, Brăila, Giurgiu şi Teleorman. 

"În urma unor percheziţii domiciliare, au fost ridicate mai multe obiecte vestimentare, scule folosite la comiterea infracţiunilor, telefoane mobile, cartele SIM, staţii de emisie recepţie, precum şi autoturisme", a informat IPJ Constanţa. 

Potrivit IPJ, vor fi formulate către instanţă propuneri de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzaţiile de furt calificat al unor aparte de tip PayPoint din unităţi comerciale, furturi de mărfuri şi alte bunuri din unităţi comerciale şi din ferme agricole. 

Acţiunea poliţiştilor a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni speciale şi al Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor, fiind coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.