Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Percheziţii la administratorul unei societăţi comerciale din Voluntari, căutat de autorităţile din Germania

observatorulph.ro
perchezitii

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au efectuat, joi, o percheziţie la sediul unei societăţi comerciale din Voluntari, în cauză fiind vizat administratorul acestei societăţi, un cetăţean român, în vârstă de 58 de ani.

"Percheziţia a fost desfăşurată în baza unui Ordin European de Anchetă, emis de către autorităţile germane, în cadrul unui dosar penal, în care acestea efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune", informează un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov transmis, joi, AGERPRES.

În urma percheziţiilor au fost ridicate şi indisponibilizate mai multe documente, precum şi un computer, acestea urmând a fi analizate de către autorităţile judiciare din Germania în cadrul respectivului dosar penal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.