Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat cinci percheziţii la locuinţele a patru bărbaţi din comuna Iveşti unde aveau indicii că la domiciliile acestora se găsesc bunuri deţinute ilegal, se arată într-un comunicat transmis luni, Agerpres,de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.
Potrivit sursei citate, la locuinţele bărbaţilor au fost găsite o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat, un cartuş de vânătoare calibrul 12 mm, două piei de căprior, 100 de litri substanţe periculoase expirate. De asemenea, au mai fost găsite o pictură ulei pe pânză, cu dimensiuni de 2.20 x 1.40 m, o pictură ulei pe pânză, cu dimensiuni de 1.00 x 0,80 m, reprezentând o vază cu flori şi un vas cu fructe şi o pictură ulei pe pânză, cu dimensiuni de 1,20 x 1,00 m, reprezentând o scenă medievală.
Persoanele suspecte nu au prezentat acte care să ateste provenienţa picturilor.
Din cercetările efectuate, se pare că două dintre lucrări ar fi fost sustrase de la o rezidenţă privată din Italia în anul 2013, iar o pictură a fost identificată ca fiind a unui pictor Italian.
Tablourile au fost transferate şi lăsate în custodia Muzeului de Artă Vizuală Galaţi, în vederea conservării în bune condiţii a acestora până la definitivarea cercetărilor.
Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj cinegetic şi neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase devenite deşeuri.
Comentează