Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Ialomiţa au efectuat, joi, două percheziţii domiciliare în localitatea Iazu la adresele unor persoane bănuite că ar fi plantat tutun din care au făcut ilegal ţigări.
"În fapt, în perioada august-octombrie a.c., persoanele bănuite ar fi înfiinţat la domiciliie lor plantaţii de tutun, plantele rezultate fiind prelucrate pentru obţinerea tutunului mărunţi folosit pentru fumat. Tutunul astfel obţinut ar fi fost ambalat în ţigarete, pe care aceştia le-ar fi oferit spre comercializare diferitelor persoane fizice", precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ialomiţa via Agerpres.
În urma descinderilor au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor cantitatea de aproximativ 83 kilograme tutun prelucrat, 5 dispozitive electrice folosite pentru producerea ţigaretelor, 22 de pachete de ţigări produse pentru comercializare, precum şi alte bunuri de interes pentru soluţionarea cauzei.
Trei persoane cu vârstele cuprinse între 61 şi 69 de ani au fost duse la audieri.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antredepozitare şi deţinerea şi comercializare de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat.
Comentează