Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pun în aplicare vineri trei mandate de percheziţie în Capitală şi în judeţul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile se desfăşoară la domiciliul avocatului Nasty Marian Vlădoiu, preşedintele Uniunii Camerelor de Comerţ Bilaterale din România, şi la biroul acestuia de la Camera de Comerţ şi Industrie a României.
"Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană, în perioada 2011 - 2014, a omis, în parte, evidenţierea în actele contabile a veniturilor realizate din exercitarea activităţii de avocat şi, totodată, a declarat organelor fiscale realizarea unor venituri mult mai mici decât în realitate", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Persoana vizată urmează să fie condusă la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
"Prejudiciul adus bugetului de stat este estimat, până în prezent, la suma de 144.000 de lei", se arată în comunicat.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.
Percheziţii la un avocat cunoscut şi la Camera de Comerţ (la un funcționar)
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

38
Experții avertizează: Reducerea accizei la combustibil nu rezolvă colapsul economic spre care mergem. România este pe marginea prăpastiei
38

189
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
189

570
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
570

478
Ce trebuie să conțină o filmare de bord pentru a fi acceptată de Poliția Rutieră. Lipsa detaliilor compromite procesul
478

890
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
890

378
Datele de ultimă oră ale INS arată că masa de Paște devine un lux: Alimentul surpriză care s-a scumpit cel mai puțin
378

2.095
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.095

482
Studiul care pune diagnosticul "Sănătății": Colegiul Medicilor din România prezintă datele "dureroase" de Sănătate Publică şi Management
482

1.539
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.539

1.940
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
1.940

4.764
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
4.764

1.135
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.135

1.326
Alte tablouri ridicate de la Darius Vâlcov, ascunse inclusiv în cimitir, dar recuperate, vor fi scoase la licitație: Care este piesa de rezistență a colenției
1.326
















Comentează