Pericol de explozie pe DN1 după ce o cisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat pe DN 1 - Traficul, blocat pe ambele sensuri

Autor: George Traicu

Publicat: 22-12-2023

Actualizat: 22-12-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O cisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat, vineri după-amiază, pe DN 1, în judeţul Sibiu, traficul fiind blocat pe ambele sensuri din cauză că există pericol de explozie, anunţă Centrul Infotrafic.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că pe DN 1 Braşov-Sibiu, între localităţile Veştem şi Mohu, judeţul Sibiu, o autocisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat pe partea carosabilă, dar nu sunt scurgeri de combustibil.

În urma accidentului, nu sunt persoane rănite.

”Există totuşi pericol de explozie, astfel că circulaţia rutieră este întreruptă pe ambele sensuri. Se estimează reluarea normală a traficului după ora 14:00”, a precizat sursa citată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri