Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pericol de TBC la o şcoală din Galaţi

viatalibera.ro
tbc

Nouăzeci de elevi ai unei şcoli din Galaţi sunt suspecţi de TBC după ce profesoara lor de limba engleză a fost diagnisticată cu tuberculoză- Şase dintre aceşti se află deja internaţi în spital. Conducerea şcolii a luat măsuri, dezinfectând sălile de curs şi holurile şcolii iar medicii au dispus o anchetă epidemiologică pentru a stabili dacă elevii au fost sau nu infectaţi.

Calvarul profesoarei de la şcoala nr 42 din Galaţi a început în luna Februarie. Nu se simţea deloc bine, tuşea foarte tare însă venea în continuare să susţină orele de curs. După ce starea sa de sănătate s-a înrăutăţit, aceasta şi-a făcut un set de analize în urma cărora a aflat că estebolnavă de TBC. Conducerea şcolii a dispus imediat ca toţi elevii cărora femeia le preda, să fie supuşi analizelor de specialitate. Rezultatul este covârşitor. 90 dintre cei 185 de elevi au avut o reacţie pozitivă la testul inițial și trebuie să facă radiografii.

„Eşti îngrijorat pentru că nu e simplu să te trezeşti cu aşa o situaţie... Nu ne considerăm vinovaţi pentru că nu e nimeni răspunzător de aducerea microbului în şcoală”, spune Tatiana Cernat, învăţătoare.

Conform regulamentulu, toţi profesorii sunt testaţi la începutul fiecărui an şcolar, însă de cele mai multe ori aceste teste sunt superficiale ori apar doar pe hârtie.

„Acum mai mulţi ani era şi alt set de analize care actualmente nu se mai fac, nu mai sunt obligatorii. Este doar un examen clinic, doamna asistentă ne îndrumă astfel încât să fie şi dumneaei în legalitate”, spune Cornel Nestian, director adjunct Şcoala nr. 42.

Direcţia de Sănătate Publică Galaţi conduce acum o anchetă epidemiologică iar în ultimele săptămâni, conducerea şcolii a făcut dezinfecţie în incinta instituţiei şcolare.

Tuberculoza este o boală infecţioasă provocată de bacilul Koch. Se transmite prin picături de saliva ce se găsesc în suspensie în aer, emise prin tuse sau strănut.

„Recomandăm tuturor pesoanelor să se adreseze medicilor în cazul în care apar simptomele caracteristice tuberculozei pulmonare în cazul în care apar tusea mai lungă de două săptămâni, inapetenţa sau lipsa poftei de mâncare, scăderea ponderală şi eventual temperatura care apare în timpul nopţii”, spune Valentin Boldea, medic DSP Galaţi, potrivit Evenimentului Zilei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.