Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pericol iminent de colaps într-un sector economic: peste 12.000 de angajați din retailul non-alimentar ar putea intra în șomaj

Linkedin
somaj

Aproximativ 270 de firme care insumeaza peste 12.000 de angajati si care activează în retailul non-alimentar din România solicită Guvernului măsuri suplimentare concrete de susţinere a industriei, prin care să fie reglementată, de exemplu, suspendarea contractelor conexe dintre comercianţi şi proprietarii centrelor comerciale pe durata stării de urgenţă.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 39: Săptămâna MARII CORUPȚII! .

"Decizia autorităţilor române de a opri activitatea în domeniu (comerţul non-retail, n.r.) nu a fost însoţită, însă, şi de o clarificare de ordin normativ a relaţiilor contractuale existente între comercianţi şi proprietarii de centre comerciale, pentru perioada stării de urgenţă, respectiv pe durata de valabilitate a restricţiilor aplicate domeniului. Astfel, în mod injust, cele mai multe centre comerciale au continuat să emită facturi de chirie, taxe sau cheltuieli în această perioadă. Mai mult, diferiţi proprietari ameninţă cu executarea garanţiilor bancare şi în unele cazuri au început deja demersurile în acest sens. Acest lucru va conduce în scurtă vreme întâi la falimente iar apoi la un colaps în lanţ al industriei de retail şi al furnizorilor săi. Consecinţele vor fi multiple: dispariţia a mii de firme româneşti, şomajul a sute de mii de români, declinul pe termen lung al industriei naţionale de profil", se arată într-o scrisoare deschisă transmisă, marţi, Guvernului de către Organizaţia Patronală a Retailerilor din România - RORETAIL.

Potrivit sursei citate, Guvernul României, "care a suspendat obiectul contractelor dintre entităţile private din acest domeniu, poate şi trebuie să aducă clarificări suplimentare, reglementând modul de aplicare a lor pe durata stării de urgenţă".

"În aceste clipe grele pentru economia românească, în general, şi pentru industria de retail în particular, vă solicităm intervenţia urgentă! Intrarea în vigoare a Decretului Prezidenţial numărul 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgentă şi a Ordonanţelor Militare numărul 1 şi numărul 2 au condus la închiderea centrelor comerciale din România. Chiriaşii acestor unităţi, mai puţin magazinele de retail alimentar şi farmaceutic, şi-au oprit şi ei activitatea (...) Nu există nicio justificare economică, juridică sau morală pentru solicitarea acestor sume de la chiriaşii din industria de retail. Impactul negativ al stării de urgenţă şi al crizei economice trebuie distribuit echitabil, pentru a se permite supravieţuirea tuturor în acest context extrem de dificil. Ne aflăm astăzi în faţa unei realităţi în care Guvernul României, nevoile umanitare şi interesul naţional reclamă să nu desfăşurăm activităţi comerciale, în vreme ce proprietarii de centre comerciale, în baza ţintelor de profit existente şi a intereselor particulare ne solicită achitarea de cheltuieli inexistente. Guvernul României, care a suspendat obiectul contractelor dintre entităţile private din acest domeniu, poate şi trebuie să aducă clarificări suplimentare, reglementând modul de aplicare a lor pe durata stării de urgenţă", notează sursa citată.

Patronatele care reprezintă interesele retailerilor din România solicită Executivului ca, în temeiul principiilor echităţii, solidarităţii şi corectitudinii, să adopte urgent următoarele măsuri: suspendarea de drept a contractelor conexe pe întreaga perioadă a suspendării comerţului, precum şi emiterea de reguli noi de interpretare şi aplicare a contractelor după reluarea activităţii.

Vezi si: TEXTUL INTEGRAL al Decretului pentru prelungirea stării de urgență .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.