Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Perioada Trump a deschis ochii europenilor - Ce planuri are UE pentru dolarul american

getty
dolar, euro

Uniunea Europeană a pus la punct o serie de planuri pentru a-şi reduce dependenţa de dolarul american, potrivit unui articol publicat sâmbătă în cotidianul Financial Times, care citează un proiect de document elaborat de Comisia Europeană, notează Agerpres.

Acest document scoate în evidenţă vulnerabilităţile UE faţă de sancţiunile şi riscurile financiare americane, în contextul în care blocul comunitar vrea să îşi afirme indepedenţa economică şi financiară. "Perioada în care Trump a fost preşedinte a scos în evidenţă vulnerabilităţile noastre şi trebuie să le rezolvăm chiar dacă el a plecat. Este vorba de locul UE în lume, să avem mijloacele pentru a avea o putere economică şi financiară comparabilă cu mărimea noastră" a spus un oficial al Comisiei Europene.

Vezi și: Autorităţile din Norvegia, în ALERTĂ: Vaccinul anti-COVID, considerat prea periculos pentru bătrâni, după 29 de decese suspecte

Alte măsuri propuse în documentul dezvăluit de Financial Times se referă la o analiză mai strictă a preluărilor externe şi planuri vizând promovarea utilizării monedei euro pe pieţele financiare. Documentul ar urma să fie adoptat marţi de Comisia Europeană, cu o zi înainte de ceremonia de învestire a lui Joe Biden în funcţia de presedinte al SUA.

Blocul comunitar încearcă de mult timp să promoveze o utilizare mai mare a monedei euro, de exemplu în contractele pentru materii prime, pentru a-şi consolida autonomia financiară şi economică. Printre măsurile concrete prevăzute în documentul citat de FT se numără revizuirea legislaţiei europene cu privire la indicatorii de referinţă în sectorul financiar, pentru a încuraja ca aceştia să fie denominaţi în euro. De asemenea, Bruxelles-ul vrea să găsească alternative energetice la petrolul brut, pentru care contractele de referinţă, Brent şi WTI, sunt legate de dolarul american. În document sunt menţionate gazele naturale, unde un contract în euro tranzacţionat la Amsterdam devine repede un indicator de referinţă la nivel mondial, precum şi hidrogenul, drept pieţele unde rolul monedei euro ar trebui să fie dezvoltat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.