Persoană decedată după ce maşina în care se afla a intrat într-un copac

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 21-05-2023

Actualizat: 21-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Foto Mediafax

O persoană a murit duminică după-amiază, în municipiul Braşov, după ce autoturismul în care se afla a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un pom de pe trotuar de pe strada Aurel Vlaicu, potrivit Agerpres.

Conform ISU Braşov, niciuna dintre cele două persoane aflate în autoturism - şoferul şi un pasager - nu au fost încarcerate, însă una dintre ele era inconştientă la sosirea echipajelor medicale, a precizat ISU Braşov.

În pofida eforturilor echipajului medical sosit la faţa locului, pentru persoana inconştientă nu s-a mai putut face nimic şi a fost declarată decedată.

Conform Poliţiei, traficul rutier a fost restricţionat pe o bandă, până la finalizarea cercetărilor de la faţa locului.

Poliţiştii urmează să stabilească condiţiile exacte şi cauzele în care s-a produs accidentul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri