După spectaculosul jaf de la Luvru şi noi alerte privind starea de degradare a clădirii, sindicatele marelui muzeu parizian, cel mai vizitat din lume, au chemat luni la grevă începând cu 15 decembrie pentru a cere crearea de posturi şi prioritizarea celor mai urgente lucrări, scrie AFP, potrivit news.ro
Apelul la grevă al unui sindicat interprofesional a fost „votat în unanimitate” în cadrul unei adunări generale care a reunit „aproximativ 200 de persoane” luni dimineaţă în auditoriul palatului.
Personalul muzeului „are astăzi sentimentul că este ultimul bastion înainte de prăbuşire”, avertizează sindicatele într-o scrisoare care motivează acest preaviz de grevă adresat ministrului francez al Culturii, Rachida Dati.
Anunţul lor vine în contextul în care norii se adună deasupra venerabilului muzeu, creat în timpul Revoluţiei Franceze.
După furtul spectaculos a opt bijuterii din secolul al XIX-lea, estimate la 88 de milioane de euro, printre care diadema împărătesei Eugénie (soţia lui Napoleon al III-lea), încrustată cu aproape 2.000 de diamante, Luvru a fost nevoit să închidă luna trecută una dintre galeriile sale din cauza fragilităţii clădirii.
Înainte de a confirma, în acest weekend, că la 26 noiembrie a avut loc o scurgere de apă care a deteriorat câteva sute de lucrări din biblioteca de antichităţi egiptene.
În faţa acestei serii de evenimente nefericite, sindicatele cer „o modificare a proiectelor promovate de conducere, pentru a ierarhiza şi prioritiza lucrările viitoare, concentrând resursele umane”.
„În fiecare zi, spaţiile muzeografice sunt închise mult peste previziunile planului de deschidere garantată, din cauza lipsei de personal suficient, precum şi din cauza defecţiunilor tehnice şi a stării de degradare a clădirii”, scriu ei.
Prin urmare, „publicul are acces limitat la opere şi se confruntă cu dificultăţi de circulaţie”, iar „vizitarea Luvrului a devenit un adevărat parcurs de obstacole”, estimează sindicatele.
De asemenea, ei doresc „crearea urgentă de posturi pentru recepţie şi supraveghere” şi denunţă „o sarcină de lucru în continuă creştere, (...) o gestionare a resurselor umane din ce în ce mai brutală şi (unele) instrucţiuni contradictorii care nu permit o activitate de serviciu public liniştită”.
Interogată de AFP, conducerea muzeului nu a făcut niciun comentariu imediat.
Sindicatele solicită, de asemenea, ca revendicările lor să fie examinate de ministrul Dati, şi nu de muzeul condus din 2021 de Laurence des Cars, din cauza „deteriorării dialogului social” în cadrul instituţiei, potrivit lui Valérie Baud, delegată CFDT.
Ministrul nu a reacţionat. Începând cu data depunerii preavizului de grevă, acesta are obligaţia legală de a primi sindicatele în termen de cinci zile.
O altă nemulţumire a organizaţiilor sindicale: „renunţarea la dubla tarifare, care calcă în picioare istoria noastră republicană şi universalismul fondator al Muzeului Luvru”.
Începând cu jumătatea lunii ianuarie 2026, preţul biletului de intrare pentru vizitatorii din afara Europei va creşte de la 22 la 32 de euro, o măsură promovată de guvern pentru a reface finanţele muzeului care, potrivit unui raport recent al Curţii de Conturi, se confruntă cu „un val de investiţii pe care nu este în măsură să le finanţeze”.
Luvru a primit 8,7 milioane de vizitatori în 2024, dintre care 69% străini.
Primele concluzii ale anchetei administrative dispuse după jaf au evidenţiat, potrivit lui Dati, o „subestimare cronică” a riscului de intruziune şi furt de către muzeu şi „o dotare insuficientă a dispozitivelor de securitate”.
Conducerea Muzeului Luvru a prezentat o serie de măsuri de urgenţă, sindicatele deplângând lipsa de personal suplimentar.
Aceste concluzii vor fi discutate miercuri dimineaţă în faţa Comisiei pentru cultură a Senatului, camera superioară a Parlamentului francez.






























Comentează