Ministerul Sănătăţii din Peru a încurajat miercuri utilizarea unor medicamente controversate pentru tratarea COVID-19, publicând opinii ale unui expert care a afirmat că acestea ar putea fi utile în stadiile timpurii ale bolii, informează joi dpa potrivit Agerpres.
"Utilizarea hidroxiclorochinei şi ivermectinei ca parte a tratamentului ambulatoriu poate da rezultate bune", se spune în comunicatul care îl citează pe Eduardo Gotuzzo, membru al unei comisii de experţi ce consiliază ministerul.
Experţi mondiali în domeniul medicinii au exprimat îngrijorări în legătură cu siguranţa şi eficienţa hidroxiclorochinei, medicament anti-malarie, şi a ivermectinei, medicament din clasa avermectinelor (antiparazitar) la pacienţii cu COVID-19.
Însă, potrivit lui Gotuzzo, ele sunt "o opţiune serioasă şi sigură".
Cercetători americani şi elveţieni au scris săptămâna trecută în publicaţia The Lancet că hidroxiclorochina ar putea provoca palpitaţii şi o rată mai mare de decese. Medicamentul nu s-a dovedit eficient împotriva COVID-19, potrivit acestora.
Ministerul Sănătăţii din Peru a confirmat până în prezent 208.823 de cazuri de contaminare cu noul tip de coronavirus şi 5.903 de decese. Această ţară înregistrează a doua cea mai gravă situaţie epidemică din America Latină, după Brazilia.
Peru încurajează utilizarea unor medicamente controversate pentru tratarea COVID-19
București
9°C
Articole Similare

10
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
10

125
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
125

184
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
184

351
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
351

30
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
30

505
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
505

476
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
476

76
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
76

718
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
718

1.595
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.595

1.388
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.388

116
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
116

2.950
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.950
















Comentează