'Perversa' ca pe Târgu Ocna în politică: organizația USR a trecut cu totul la PNL

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 14-05-2022

Actualizat: 14-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: bizmagazin.ro

Președintele USR Târgu Ocna, Bogdan Ababei, și echipa acestuia au decis să treacă la PNL. Anunțul a fost făcut de liderul PNL Bacău, deputatul Mircea Fechet.

Bogdan Ababei a explicat de ce a decis să se alăture PNL.

„Am decis sa mă alătur Partidului Național Liberal, la invitația președintelui Fechet. Ce se întâmplă în Târgu Ocna, dar mai ales ce nu se întâmplă în Târgu Ocna, este imaginea unei administrații foarte îndepărtată de realitatea vremurilor. Deși a moștenit o zestre de proiecte mature, deși PSD este la putere atât la Consiliul Județean, cât și la guvernare, primarul în exercițiu e precum un navetist care a pierdut microbuzul și acum stă în ploaie. Stă în puterea noastră să renunțăm la orgolii, să ne unim și, împreună, să învingem. Nu va fi ușor, știu acest lucru, dar cu încredere și muncă, sunt convins că, în 2024, PNL va câștiga alegerile pentru primăria Tg Ocna”, a declarat Ababei, potrivit presei locale.


Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri