Peste 1.500 de pompieri cu 300 mijloace tehnice au intervenit în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale din zonele afectate de inundaţii. Acestora li s-au alăturat efective de jandarmi, poliţişti, voluntari.
"În urma ploilor abundente din ultimele 24 de ore au fost afectate 73 de localităţi din judeţele: Alba, Bacău, Bihor, Caraş Severin, Cluj, Constanţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mureş, Neamţ, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea şi Vâlcea", precizează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.
Năstase, atac la Băsescu: Pastile de memorie. Multe…
În cursul serii de marţi, pompierii bihoreni au acţionat pentru salvarea a trei persoane surprinse de viitură pe o insulă formată pe Crişul Negru. Militarii au intervenit cu barca pneumatică pentru recuperarea persoanelor aflate în pericol şi aducerea acestora în siguranţă la mal.
"Având în vedere avertizarea hidrologică de Cod Roşu pe râul Bârzava din judeţul Timiş, pompierii militari împreună cu voluntarii au pregătit peste 1.300 de saci cu nisip în vederea consolidării digurilor de apărare. Până în acest moment nu au fost înregistrate probleme, însă în zona posibil a fi afectată sunt dislocate două echipaje de primă intervenţie şi şase echipaje cu motopompe de mare capacitate, din cadrul ISU Timiş", se arată în comunicat.
Totodată, în judeţul Hunedoara au fost ridicate diguri din saci de nisip pe malul râului Crişul Alb şi Valea Geoagiului, unde au fost înregistrate creşteri ale debitelor pe cursurile de apă. Situaţia este monitorizată permanent şi se intervine pentru înlăturarea urmărilor inundaţiilor în comunele Băiţa şi Criscior, respectiv evacuarea apei din cele 200 de gospodării afectate de inundaţii.
În sprijinul populaţiei şi efectivelor de pompieri, IGSU a dispus măsura dislocării în zonă a unor detaşamente formate din salvatori cu motopompe de mare capacitate şi motopompe transportabile de la judeţele Alba, Bihor şi Gorj.
Pentru prevenirea inundării locuinţelor, o stradă din satul Valea Mare, judeţul Vâlcea, a fost îndiguită cu saci de nisip. Toate cele 150 de persoane evacuate la rude în data de 13 iunie au revenit la casele lor.
"Având în vedere că în acest moment nu mai sunt în vigoare atenţionări meteorologice de ploi, efectivele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă rămân mobilizate pentru asigurarea intervenţiei de înlăturare a efectelor generate de fenomenele din ultimele zile. În continuare, la nivelul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din judeţele vizate de avertizările hidrologice sunt activate grupele operative şi sunt suplimentate efectivele de intervenţie", precizează IGSU.
Evoluţia efectelor generate de acest tip de risc este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Comentează