Peste 100 de candidaţi de diferite profesii, în cursa pentru parlamentare la Satu Mare

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 01-11-2016

Actualizat: 01-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Peste 100 de candidaţi de aproape toate profesiile, de la economist, medic, până la frizer, instalator, teolog şi chiar un student sunt propuşi de 11 partide pentru cele şapte posturi de parlamentar din judeţul Satu Mare. Dacă unele partide şi-au depus listele chiar în ultimele ore, cu persoane din alte judeţe, altele au preferat să mizeze pe oameni cunoscuţi, cu experienţă în administraţia publică, candidaţii fiind anunţaţi cu multă vreme înainte.

Primul pe lista UDMR la Senat este Turos Lorand, licenţiat în administraţie publică, fost membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului. Lista Uniunii la Camera Deputaţilor este deschisă de un şef serviciu în cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Satu Mare, Magyar Lorand, consilier local la al doilea mandat, după care urmează deputatul Erdei Istvan, care îşi încheie al patrulea mandat de parlamentar, el fiind în politică încă din anul 1992, când a fost ales în primul Consiliu Judeţean de după Revoluţie.

PNL mizează pe primul loc la Senat pe viceprimarul Adrian Albu, de profesie medic, om de afaceri din municipiu. La Camera Deputaţilor, lista este deschisă de politologul Romeo Nicoară, fost senator de Teleorman, iar actualmente deputat ales într-un colegiu din Ferentari, urmat de avocatul Emilia Enătescu.

Fostul ministru al Transporturilor în guvernul Tăriceanu şi ministru al IMM-urilor şi turismului în guvernul Ponta, deputatul Ovidiu Silaghi este primul pe lista ALDE la Camera Deputaţilor. El este urmat de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, actualmente consilier judeţean. ALDE şi-a deschis lista la Senat cu managerul Spitalului Judeţean, Marcela Papici, fost viceprimar al municipiului Satu Mare.

PSD merge în alegerile parlamentare cu tineri. Prima poziţie la Camera Deputaţilor este ocupată de liderul organizaţiei judeţene de tineret a PSD, Ioana Bran, în vârstă de 31 de ani, de profesie economist, director al unei afaceri de familie. Ea este urmată de deputatul Octavian Petric. Lista la Senat este deschisă de fostul secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, eliberat din funcţie în 26 octombrie, fost subprefect şi viceprimar al municipiului Satu Mare.

Partidul România Unită îl are ca şi candidat la Camera Deputaţilor pe fostul consilier judeţean PSD Vasile Ciocan, care a preluat şi conducerea filialei, deoarece nu a fost desemnat candidat din partea PSD, iar la Senat prima pe listă este Florica Marchiş, manager de proiect în cadrul societăţii de apă canal Apaserv.

Partidul Ecologist Român a propus o listă de persoane cu domiciliul în judeţul vecin, Maramureş. La Senat, lista este deschisă de Elena Cioba, manager la o firmă, iar la Camera Deputaţilor - de Ioan Buda, după care urmează şase persoane din Maramureş, având profesii de inginer, psiholog, teolog sau agent de pază.

Cele mai puţine candidaturi le-a înregistrat Partidul România Mare. La Senat candidează Daniel Bumb, filolog în Baia Mare, iar la Camera Deputaţilor, Denis Ionel Pop şi Vasile Marius Hosu, ambii de profesie instalatori care lucrează ca agenţi de vânzări.

Actorul Teatrului de Nord Satu Mare Nicolae But este cel care deschide lista Partidului Noua Românie la Senat în vreme ce la Camera Deputaţilor primul este preşedintele formaţiunii, Andrei Paşca, tehnician IT, urmat de Teodora Rovaş, de profesie dactilograf care lucrează ca şi secretară.

Uniunea Salvaţi România a propus mai mulţi ingineri. La Senat, prima pe listă este Anca Maria Sabou, iar la Camera Deputaţilor - arhitectul Mihai Racu din Cluj.

Partidul Alianţa Noastră România a depus liste cu persoane din alte judeţe şi din Bucureşti, dar şi de profesii diferite. La Senat lista este deschisă de Daniela Sima, contabil în Bucureşti, după care urmează Ionel Chircu, inginer din Buzău, Trandafir Marin, frizer în sectorul 8 din Bucureşti. La Camera Deputaţilor, primul pe listă este Petrică Bulmagă, jurist din Botoşani, urmat de inginerul Mihaela Neagoe din judeţul Olt, Ion Motea, student din Mehedinţi, şi alţi candidaţi din Buzău, Vaslui şi Bucureşti.

Listele electorale permanente cuprind aproximativ 317.000 de alegători în judeţul Satu Mare, care vor desemna doi senator şi cinci deputaţi, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri