Poliţiştii Capitalei au ridicat peste 1,3 tone de articole pirotehnice în urma a două acţiuni pentru verificarea modului de respectare a legalităţii comercializării acestora, potrivit Agerpres.
"Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, la o adresă din Sectorul 4, unde existau date şi indicii că s-ar desfăşura activităţi infracţionale pe linia nerespectării regimului materiilor explozive. La percheziţii au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor peste 1.200 de kg de articole pirotehnice, deţinute în mod ilegal de către un bărbat, de 28 de ani", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi, AGERPRES.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Tot miercuri, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 6, cu sprijinul Secţiei 25 Poliţie, au depistat doi bărbaţi, de 20, respectiv 25 de ani, în timp ce ofereau spre vânzare aproximativ 100 de kilograme de articole pirotehnice.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare fă
Peste 1,3 tone de articole pirotehnice, confiscate
Articole Similare

34
Amendă de 12.000 de lei pentru o femeie din Vâlcea, care a abandonat patru cățeluși
34

11
Urmează zile aglomerate pe pârtii, în vacanța de schi. Salvamontiștii avertizează: crește riscul de accidente
11

7.953
UPDATE Incendiu violent în Capitală: Mai multe mașini au luat foc. O persoană a murit, iar alta a fost rănită
7.953

153
Un angajat de la Termocentrale Craiova ar putea fi revocat din funcție după ce a dezvăluit condițiile de muncă
153

88
ANPC a descoperit nereguli grave în saloanele de înfrumusețare: produse expirate și servicii prestate în spaţii neautorizate
88

2.425
Ilie Bolojan, întâlnire cu un gigant turistic: planuri pentru curse charter și hub IT în România
2.425

1.251
Ți-a fost frig în casă? Așa îți poți reduce următoarea factură la căldură. Ce condiții a anunțat Termoenergetica
1.251

3.123
VIDEO Locatarii blocului distrus de explozia din Rahova primesc în continuare facturi, deși oamenii nu mai pot locui acolo
3.123

24
Lucrări la calea ferată între Dej Călători și Dej Triaj. Trenurile vor fi anulate
24

85
Accident feroviar în Bacău: Un bărbat a fost lovit de tren
85

128
O șoferiță de 72 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit două persoane care se aflau pe trotuar
128

55
Vagonul unui tren de călători a deraiat în Depoul București Călători. Traficul feroviar este afectat
55

2.868
Profesor și doi foști elevi din Maramureș, vizați de percheziții într-un dosar grav de agresiune sexuală
2.868

















Comentează