Un număr de 13.455 persoane au participat la programele de formare profesională organizate în primele opt luni ale anului prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor şi centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, potrivit agerpres.
Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), remis marţi AGERPRES, din numărul total de persoane, 11.028 sunt şomeri, 365 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât şomerii, iar 632 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.
Un număr de 1.411 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare. Alte 19 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competenţelor.
În perioada de referinţă au fost organizate 768 programe de formare profesională gratuite dintre care, 464 programe de calificare/recalificare, 183 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare şi 121 programe de competente cheie/transversale.
Principalele meserii/ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în perioada ianuarie - august 2022, sunt: competenţe anteprenoriale - 808; lucrător în comerţ - 685; îngrijitor spaţii verzi - 675; inspector /referent resurse umane - 644; operator introducere, prelucrare, validare date - 637; lucrător comercial - 586; ajutor bucătar - 572; agent de securitate - 548; bucătar - 375; competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere - 336.
Peste 13.400 de participanţi la cursurile organizate de ANOFM, în primele opt luni
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
0

55
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
55

9
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
9

25
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
25

17
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
17

2.182
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.182

2.495
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
2.495

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

60
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
60

38
Italia vrea să amâne până în 2038 închiderea termocentralelor pe cărbune
38

2.206
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
2.206

30
Șeful Nuclearelectrica: "Orice fel de electricitate are nevoie de ajutoare de stat, de la energiile regenerabile la energia nucleară"
30

3.386
Se scumpesc țigările: Guvernul a crescut acciza cu peste 50 de lei
3.386
















Comentează