Peste 1.700 de refugiaţi au cerut ISU ajutor pentru cazare

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 06-04-2022

Actualizat: 06-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos - Octav Ganea

Majoritatea locurilor de cazare pentru refugiaţi din municipiul Sibiu sunt libere, potrivit ISU.

"În ceea ce priveşte situaţia locurilor de cazare puse la dispoziţie cetăţenilor ucraineni care sosesc în Sibiu de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, vă informăm următoarele: Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu - în prezent număr locuri ocupate 22 din 80 disponibile; Hotel Sport - în prezent număr locuri ocupate 7 din 40 disponibile. Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Sibiu - în prezent număr locuri ocupate 0 din 20 disponibile", se arată în comunicatul ISU Sibiu.

Şi în staţiunea Păltiniş sunt libere toate cele 50 de locuri destinate refugiaţilor la Centrul de Agrement 'Trecătoarea Cerbilor'.

Numai la Casa de Odihnă a Bisericii Evanghelice din Cisnădioara sunt ocupate toate cele 32 de locuri de către refugiaţi, se mai precizează în comunicatul ISU Sibiu.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri