Aproape 26,5% din populaţia judeţului Covasna s-a autorecenzat în cele şase săptămâni trecute de la demararea acestui proces, procentul fiind peste media naţională, a declarat, marţi, şefa Direcţiei Judeţene de Statistică, Illes Andrea, conform Agerpres.
Potrivit acesteia, până în prezent au fost completate 52.222 chestionare, dintre care 51,8% în mediul urban şi 48,2% în mediul rural.
De asemenea, 43,5% dintre persoane au completat chestionarele pe cont propriu, iar 65,5% cu asistenţă la punctele de recenzare.
Printre localităţile cu cel mai mare procent de persoane autorecenzate se numără Mereni (55%), Valea Mare (54,38%) şi Vâlcele (48,68%), iar la polul opus localităţile Belin (3,24%), Dobârlău (4,52%), Hăghig (7,27%), Boroşneu Mare (8,31%) şi Micfalău (8,33%).
Reprezentanta Direcţiei Judeţene de Statistică a mai estimat că până la finalul primei etape a recensământului populaţiei, care a început pe 14 martie şi se va desfăşura până pe 15 mai, se vor autorecenza circa 35-40% din totalul cetăţenilor judeţului.
Prefectul judeţului Covasna, Raduly Istvan, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că, din păcate, procentul înregistrat până în prezent nu este la nivelul aşteptărilor şi a făcut un nou apel către locuitorii judeţului să participe la acest proces de autorecenzare. El a subliniat că datele colectate sunt deosebit de importante pentru viitorul comunităţii, atât în ce priveşte atragerea de fonduri europene, cât şi pentru prezervarea drepturilor minorităţilor naţionale.
În municipiul Sfântu Gheorghe, unde rata de autorecenzare a ajuns la 32%, sunt amenajate 14 puncte de asistenţă unde locuitorii pot solicita sprijin pentru completarea online a formularelor.
Primăria municipiului a pus la intrările în scările blocurilor de locuinţe afişe informative bilingve, în română şi maghiară, în care sunt indicate cele mai apropiate puncte de asistenţă pentru recensământ.
Peste 25% din populaţia judeţului Covasna s-a autorecenzat în cele şase săptămâni de la demararea acestui proces, procentul fiind peste media naţională
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1
Cutremur de 3 grade în judeţul Vrancea
1

13
Prohibiția generală a pescuitului începe pe 9 aprilie. Măsuri stricte pentru protejarea peștilor
13

112
La ce preț se vinde carnea de miel înainte de Paște
112

56
Tânăr ucrainean dependent de insulină, găsit în stare gravă în Munții Maramureșului
56

2.359
UPDATE Rețea de spionaj cibernetic a Rusiei, destructurată de SRI și FBI: atacurile vizau România și alte țări europene. Nicușor Dan confirmă
2.359

4.728
VIDEO Incident șocant în Cluj-Napoca: livrator bătut cu ranga și aproape călcat cu mașina, în plină stradă
4.728

55
Aproape 30.000 de miei au fost sacrificați în Buzău pentru masa de Paște
55

103
Doi tineri din Botoșani au fost reținuți după ce au șantajat o tânără cu imagini compromiţătoare
103

49
Bărbat reținut pentru trafic de droguri după ce a fost prins conducând sub influența substanțelor ilegale
49

95
O jignire la adresa unei fete a dus la o bătaie în plină stradă, la Arad. Patru persoane au fost arestate
95

3.830
FOTO VIDEO A fost prins unul dintre cei mai cunoscuți hoți care "opera" în transportul public din București: Polițiștii l-au "filat" pas cu pas
3.830

41
Elevii din Bacău au învățat ce trebuie să conțină rucsacul de urgenţă
41

29
Bărbat de 57 de ani din Oituz, cercetat pentru deținerea ilegală de arme și cartușe
29
















Comentează