Peste 26.000 de pachete de ţigări de contrabandă au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în ultimele 24 de ore pe graniţa cu Ucraina, atât ascunse în autoturismele unor persoane care treceau punctele de frontieră, cât şi în maşina abandonată a unui contrabandist, informează un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, citat de AGERPRES.
Citeşte şi: Accident de proporţii provocat de un ofițer de la Crimă Organizată. Ce alcoolemie avea bărbatul
"În data de 18 octombrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, judeţul Satu Mare, s-au prezentat pentru a intra în ţară, patru bărbaţi, trei cetăţeni maghiari şi un cetăţean român, cu vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani, la volanul unor autoturisme înmatriculate în Ungaria, Ucraina şi România. Existând suspiciuni că aceştia ar putea transporta ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali au efectuat controale amănunţite asupra maşinilor. Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în spaţii special amenajate în rezervor, într-o canistră, în sistemul de ventilaţie, într-un lonjeron, în portiere, în tavan şi în spătarele scaunelor, cantitatea totală de 1.242 pachete cu ţigări, diferite mărci, de provenienţă ucraineană", precizează sursa citată.
Ţigările, în valoare de peste 5.600 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferii au fost sancţionaţi contravenţional fiecare cu amendă în valoare de 5.000 lei.
Totodată, autoturismele folosite în activitatea infracţională au fost reţinute de către autorităţile vamale până la plata amenzilor.
În aceeaşi zi, în jurul orei 21.30, poliţiştii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava au observat, pe raza localităţii Brodina de Sus, un autoturism marca Mitsubishi Shogun, fără numere de înmatriculare.
"La vederea patrulei poliţiei de frontieră, şoferul autoturismului în cauză a mărit viteza de deplasare, îndreptându-se spre un drum forestier, până în apropierea unui râu, unde a abandonat autoturismul şi a fugit în pădurea din apropiere. În autoturismul abandonat, poliţiştii de frontieră au descoperit pe bancheta din spate şi în portbagaj mai multe colete care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană. În urma inventarierii baxurilor, a rezultat cantitatea totală de 14.990 pachete ţigări, în valoare de 175.000 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se desfăşoară cercetări pentru depistarea persoanelor implicate şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi", se mai arată în comunicat.
Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău au descoperit, abandonate în apropierea frontierei de stat, 21 de baxuri cu ţigări.
Coletele au fost transportate la sediul poliţiei de frontieră, unde, în urma inventarierii, s-a constatat că acestea conţin 10.500 pachete ţigări, de diferite mărci, în valoare de 122.800 lei.
În continuare se fac verificări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.
Citeşte şi: Doi minori şi trei adulţi, răniţi într-un accident în Braşov. Unul dintre copii, în stare gravă .
Comentează