Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 262.000 de români au votat în diaspora până duminică la ora 22,00 (ora României)

vot diaspora

Peste 262.000 de cetăţeni români au votat în străinătate, până duminică, în jurul orei 22,00, ora României, la alegerile parlamentare, anunță AGERPRES.

Potrivit site-ului Autorităţii Electorale Permanente, 21.329 dintre aceste voturi au fost exprimate prin corespondenţă.

În Spania, ţara cu una dintre cele mai mari comunităţi de români din străinătate, au fost organizate 140 de secţii de votare, în care şi-au exprimat opţiunile electorale peste 33.000 de alegători.

În Italia, unde au fost organizate 137 de secţii, au votat peste 48.000 de români, iar în Marea Britanie, respectiv Germania au votat peste 30.000 de români. În Franţa, peste 11.000 de români s-au prezentat la urne, iar în Republica Moldova - peste 37.000.

Românii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota la oricare dintre cele 748 de secţii organizate în străinătate.

Citește și: CNSAS: Un candidat Pro România a turnat la Securitate! Avea numele conspirativ ‘Violeta’ .

Secţiile de votare sunt deschise între orele locale 7,00 şi 21,00, cu posibilitatea prelungirii programului până cel mult la ora 23,59 în cazurile în care mai există alegători care la ora închiderii urnelor se află la sediul secţiei de votare sau se află la rând în afara acestuia, pentru a intra în localul de vot.

Ministerul recomandă insistent respectarea măsurilor de protecţie sanitară aplicabile la secţiile de votare din străinătate şi a măsurilor adoptate de autorităţile din statul de domiciliu/reşedinţă în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv în contextul deplasării către/dinspre secţia de votare.

Informaţii despre scrutin sunt disponibile pe site-ul www.mae.ro, într-o secţiune dedicată, care cuprinde şi harta interactivă a secţiilor de votare. De asemenea, alegătorii români din străinătate au la dispoziţie o linie telefonică - 0040214312065, cu tarif normal, disponibilă permanent până pe 7 decembrie, ora 20,00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.