Peste 28% din populaţia eligibilă a judeţului Prahova a fost imunizată cu cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19, arată datele transmise, miercuri, de Prefectura Prahova.
Potrivit acestora, în judeţ este în derulare campania de vaccinare a locuitorilor din mediul rural, ''Oraşul vaccinează satul'', iar până la această dată, echipele mobile au imunizat un număr de 397 de persoane, scrie Agerpres.ro.
"Echipele mobile de vaccinare constituite din personal al centrelor fixe de vaccinare din judeţul Prahova, se deplasează în localităţi din mediul rural pentru a administra cetăţenilor care doresc, ser anti-COVID-19. Aceste echipe au fost mobilizate încă din data de 22 iunie, chiar în condiţiile în care startul campaniei la nivel naţional a fost în data de 28 iunie. Aşadar, responsabilii de campanie din judeţul Prahova au făcut pregătiri şi (...) au mers în avans pe teren în vederea vaccinării în mediul rural a cât mai multor doritori", precizează sursa citată.
De asemenea, Instituţia Prefectului Prahova a solicitat tuturor UAT-urilor implicarea în această campanie, punând la dispoziţia acestora materiale informative în vederea diseminării şi informării în prealabil a cetăţenilor din localităţile unde vor ajunge echipele mobile.
Vaccinurile puse la dispoziţia celor care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19 sunt cele administrat şi în cadrul centrelor fixe din care sunt mobilizate echipele mobile, respectiv Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson.
În ceea ce priveşte vaccinarea la cabinetele individuale ale medicilor de familie, aici au fost imunizate 9.944 de persoane cu serurile Pfizer, Astra-Zeneca, Moderna şi Johnson & Johnson.
Comentează