Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 300 de artişti sunt invitaţi la 'Sibiu Festival Opera'

zf.ro
sibiu

Peste 300 de artişti sunt invitaţi, în perioada 1-11 septembrie, la "Sibiu Festival Opera", singura manifestare din municipiu dedicată artei lirice, informează, joi, un comunicat de presă remis AGERPRES.

"Singurul festival dedicat artei lirice va avea loc în perioada 1-11 septembrie, aduce la Sibiu peste 300 de artişti şi oferă iubitorilor muzicii patru producţii impresionante de operă şi balet, peste zece recitaluri în spaţii neconvenţionale, iar pentru tinerii muzicieni - un masterclass de canto, o gală cu orchestră şi o conferinţă extraordinară moderată de Claudia Robu", arată sursa citată.

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, subliniază faptul că Sibiul poate fi atât rampă de lansare pentru cei ce fac primii paşi pe scena unor festivaluri importante, dar şi un veritabil podium pentru artiştii deja consacraţi.

"Debutul celei de-a XXI-a ediţii a Sibiu Festival Opera coincide cu începutul toamnei, anotimp al culorilor calde. (...)Ne bucurăm să avem aici, în cetatea Sibiu, peste 300 de artişti ce şi-au propus să ne cucerească cu talentul lor, unii dintre ei având şansa să fie descoperiţi şi să se afirme în cadrul concursului dedicat tinerilor participanţi. Asta, pentru că Sibiul poate fi atât rampă de lansare pentru cei ce fac primii paşi pe scena unor festivaluri importante, dar şi un veritabil podium pentru artiştii deja consacraţi. (...) Sunt convinsă că vor urma 11 zile magice, în care noi, spectatorii, vom avea şansa să redescoperim debutul toamnei, purtaţi pe aripile muzicii de operă!", a declarat Daniela Cîmpean, potrivit Agerpres.ro.

Prima parte a festivalului este dedicată tinerilor artişti, studenţi sau absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ cu profil muzical, care au şansa să urmeze un masterclass de canto coordonat de lect. univ. dr. Florin Estefan, bariton şi manager al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, împreună cu lect. univ. dr. Lelia Serafinceanu (pian) şi lect. univ. dr. Bianca Murariu (pian), în perioada 3-8 septembrie. Înscrierile sunt deschise până sâmbătă, 27 august, iar cei interesaţi pot găsi mai multe informaţii şi formularul electronic de înscriere la adresa: https://filarmonicasibiu.ro/ro/events/masterclass-de-canto.

Timp de trei zile, în spaţii neconvenţionale din municipiul Sibiu şi împrejurimi, participanţii vor anunţa festivalul prin mici recitaluri cu arii de operă acompaniate de pian, sub genericul "Take an Opera Break".

Apreciată pentru emisiunile culturale pe care le-a realizat de-a lungul anilor la TVR, Claudia Robu va modera o conferinţă extraordinară în cadrul Sibiu Opera Festival, miercuri, 7 septembrie, de la ora 10,00, în Sala "Henry Selbing" a Filarmonicii de Stat Sibiu. Accesul presei şi al publicului larg este liber, în limita locurilor disponibile.

Joi, 8 septembrie, ora 19,00, la Sala Thalia, publicul este invitat la Gala Sibiu Opera Festival. După patru zile de cursuri şi trei zile de microrecitaluri în Sibiu şi împrejurimi, participanţii la masterclass vor susţine, în calitate de solişti, prima lor gală de operă cu orchestră. Tinerii vor fi acompaniaţi de muzicienii Filarmonicii de Stat Sibiu sub bagheta tânărului dirijor austriac David Schlager. Prin votul juriului şi al auditoriului, cel mai bun solist al Galei va deveni vocea Concertului de Crăciun de la Sibiu.

"Gala de Operă a Tinerelor Voci este primul pas în carieră al studenţilor selectaţi pentru masterclass. Aceştia vor studia o săptămână în Filarmonică, alături de Florin Estefan. În acest timp, ei debutează prin mici recitaluri în Sibiu, anunţând festivalul. Pentru prima dată în viaţă, vor urca pe scenă alături de o orchestră la Sibiu, în gala de deschidere din 8 septembrie, de la ora 19,00. Cea mai bună voce a galei va deveni vedeta Concertului de Crăciun de la Sibiu, din luna decembrie. Împreună, deschidem porţi şi netezim drumul tinerilor cântăreţi către marile scene!", anunţă dirijorul Cristian Lupeş, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Biletele pentru Gala de Operă sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii, pe iabilet.ro şi în aplicaţia oficială "Filarmonica Sibiu", la preţul de 40 lei (50% reducere pentru elevi, studenţi, pensionari).

Balerinii Operei Naţionale Bucureşti vin la Sibiu Opera Festival cu "Tango. Radio and Juliet", un spectacol ce uneşte două coregrafii create de Edward Clug - artist de origine română stabilit în Slovenia - în care se regăsesc elemente de teatru şi dans contemporan şi fragmente muzicale extrem de diverse ca gen, de la Astor Piazzolla şi până la Goran Bregovic şi Radiohead.

Gala de Balet va avea loc vineri, 9 septembrie, ora 19,00, la Centrul Cultural "Ion Besoiu", iar biletele sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii, pe iabilet.ro şi în aplicaţia oficială "Filarmonica Sibiu", la preţul de 40 lei (50% reducere pentru elevi, studenţi, pensionari).

"Sibiu Opera Festival reuşeşte, anul acesta, să aducă între aceleaşi ziduri ale cetăţii noastre culturale Opera Naţională Bucureşti şi Opera Naţională Română Cluj-Napoca, pentru un veritabil regal al artei lirice de care vă invităm să vă bucuraţi, la Sala Thalia, Centrul Cultural Ion Besoiu şi pe străzile Sibiului", a transmis Cristian Lupeş.

Sâmbătă, 10 septembrie, de la orele 19,00, toţi iubitorii operei sunt aşteptaţi la Sala Thalia pentru a vedea şi a asculta "Don Giovanni", cu baritonul Florin Estefan în rolul titular. Distribuţia este completată de soliştii: Cristian Hodrea (Leporello), Lorena Puican (Donna Elvira), Diana Ţugui (Donna Anna), Eusebiu Huţan (Don Ottavio), Sebastian Balaj (Masetto), Maria Miron Sîrbu (Zerlina), Corneliu Huţanu (Il Commendatore). La pupitrul orchestrei sibiene se va afla Tiberiu Soare, dirijorul principal al Filarmonicii de Stat Sibiu.

Biletele sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii, pe iabilet.ro şi în aplicaţia oficială "Filarmonica Sibiu", la preţul de 50 lei (50% reducere pentru elevi, studenţi, pensionari).

Ultimul şi cel mai mare spectacol din această ediţie a festivalului este programat duminică, 11 septembrie, de la orele 19,00, pe scena Centrului Cultural "Ion Besoiu": fabuloasa operă "Nabucco", scrisă de Giuseppe Verdi în 1841, cu participarea orchestrei, corului şi ansamblului de balet ale Operei Naţionale Române Cluj-Napoca. Spectacolul va fi dirijat de Cristian Spătaru, dirijor de cor va fi Corneliu Felecan, iar coregrafia este semnată de Daniela Drăguşin. În distribuţie îi vom regăsi pe soliştii: Şerban Vasile (Nabucco), Cristian Mogoşan (Ismaele), Alin Anca (Zaccaria), Valentina Boi (Abigaille), Iulia Merca (Fenena), Simonfi Sandor (Marele Preot), Florin Pop (Abdallo) şi Lucian Bulucz (Anna).

Biletele pentru "Nabucco" sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii, pe iabilet.ro şi în aplicaţia oficială "Filarmonica Sibiu", la preţul de 80 lei (50% reducere pentru elevi, studenţi, pensionari).

Sibiu Opera Festival, ediţia a XXI-a, este un proiect organizat de Filarmonica de Stat Sibiu cu susţinerea Consiliului Judeţean Sibiu, co-finanţat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2022.

La casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu sunt disponibile pachete de bilete pentru toate spectacolele din perioada 8-11 septembrie, la preţul promoţional de 190 lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.