DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Peste 300 de combinezoane şi sute de măşti şi mănuşi de protecţie DISTRIBUITE de ISU Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj

smartreview
masti chirurgicale protectie

Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Gorj a primit, prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), peste 300 de combinezoane şi sute de mănuşi şi măşti pentru intervenţiile la cazurile unde există persoane suspecte de infecţie cu COVID-19, se arată, vineri, într-un comunicat de presă al instituţiei, potrivit Agerpres.

Potrivit comunicatului de presă transmis după ce în spaţiul au apărut mai multe declaraţii ale angajaţilor SAJ privind lipsa echipamentelor de protecţie, toate intervenţiile la persoane confirmate de infecţie cu COVID-19 au fost până în prezent gestionate exclusiv de către echipajele SMURD din cadrul ISU Gorj. De asemenea, în marea majoritate, intervenţiile la persoane suspecte de infecţie cu COVID-19 au fost gestionate de către echipajele SMURD din cadrul ISU Gorj.

Sursa citată precizează că Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj i-au fost repartizate, din achiziţiile centralizate la nivel naţional, prin ISU Gorj, o serie de echipamente de protecţie pentru intervenţia la cazurile unde există suspiciuni de infecţie cu COVID-19 sau confirmate de infecţie cu COVID-19, astfel: combinezoane - 80 bucăţi, mănuşi de protecţie sterile - 300 perechi, măşti FFP2 - 125 bucăţi, măşti FFP3 - 150 bucăţi.

"Având în vedere că, în spaţiul public au apărut mai multe declaraţii ale personalului din cadrul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj prin care au fost prezentate situaţii nereale legate de stocurile de materiale şi echipamente aflate în dotarea SAJ Gorj, conducerea ISU Gorj a înaintat o adresă conducerii SAJ Gorj şi spre ştiinţă sindicatelor. (...)

Citește și:  Streinu Cercel, despre testarea din Capitală: 'Dacă modelul va fi de succes, îl replicăm în țară'

Echipamentele au venit cu destinaţie strictă pentru ISU Gorj şi SAJ Gorj, dar, pentru a ne asigura că SAJ Gorj are echipamente suficiente, am redistribuit din normele alocate ISU Gorj, 500 de măşti de protecţie către SAJ Gorj.

De la data înaintării adresei şi până în prezent, Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj i-au fost repartizate, din achiziţiile centralizate la nivel naţional, prin ISU Gorj, o nouă serie de echipamente de protecţie pentru intervenţia la cazurile unde există suspiciuni de infecţie cu COVID-19 sau confirmate de infecţie cu COVID-19, astfel: combinezoane - 250 bucăţi, măşti FFP3 - 200 de bucăţi", precizează, în respectiva informare, conducerea ISU Gorj.

Conform aceleiaşi surse, conducerea ISU Gorj a atras atenţia conducerii SAJ Gorj şi, implicit personalului instituţiei, "să fie asigurat echipamentul de protecţie, conform normelor în vigoare; să fie luate măsuri urgente de achiziţie a echipamentelor necesare pentru misiunile obişnuite, precum şi pentru intervenţiile unde există suspiciuni de infecţie cu COVID-19 sau confirmarea infecţiei cu COVID-19;

dacă nu deţin sau nu identifică resurse financiare pentru achiziţia de echipament, conducerea SAJ Gorj să solicite echipamentele necesare Ministerului Sănătăţii; personalul SAJ are obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, în caz contrar, conducerea ISU Gorj va sesiza organele abilitate;

echipamentele de protecţie se utilizează, exclusiv, pe timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu, fiind strict interzisă sustragerea sau distribuirea echipamentelor de protecţie membrilor de familie ai personalului, prietenilor, cunoştinţelor etc; dacă se va descoperi că echipamentul de protecţie nu este utilizat exclusiv pentru îndeplinirea misiunilor, conducerea ISU Gorj va sesiza organele abilitate; în cazul în care personal din cadrul SAJ Gorj va iesi în spaţiul public şi vor relata date nereale sau confidenţiale, aşa cum sunt prevăzute de legislaţia în vigoare, conducerea ISU Gorj va sesiza organele abilitate;

pe timpul intervenţiilor să fie respectate protocoalele în vigoare, regulile de echipare şi igienă; pentru sustragerea de la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către personal din cadrul SAJ Gorj, conducerea ISU Gorj va sesiza organele abilitate".

"Toate aceste măsuri dispuse de către conducerea ISU Gorj au fost pentru ca cetăţenii judeţului Gorj să nu aibă de suferit din cauza intervenţiilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj", se mai afirmă în informarea ISU.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.