Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 31 metri cubi de material lemnos confiscaţi în urma unor controale pe Valea Bârgăului

News
transport lemn

Peste 31 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 8.500 lei, au fost confiscaţi în urma unor controale efectuate la societăţi comerciale din domeniul exploatării şi prelucrării lemnului de pe Valea Bârgăului, potrivit buletinului de presă remis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, informează Agerpres.

Au fost controlate trei societăţi comerciale şi şapte transporturi de material lemnos.

"Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 de lei, toate conform Legii 171/2010. Totodată, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 31,54 metri cubi de material lemnos, fără documente legale, în valoare de 8.497 lei", se precizează în comunicat.

Verificările poliţiştilor au avut loc în cursul zilei de marţi, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Bistriţa-Năsăud, ai Ocolului Silvic Tiha Bârgăului şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.