Poliţiştii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la peste 3.300 de sesizări venite din partea cetăţenilor, iar în urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate peste 11.200 de sancţiuni contravenţionale, potrivit Agerpres.
"În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 3.300 de sesizări venite din partea cetăţenilor, iar în urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate peste 11.200 de sancţiuni contravenţionale. La data de 9 septembrie, poliţişti au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 522 de acţiuni şi s-a intervenit la 3.316 de evenimente, dintre care 2.811 au fost sesizate prin 112. Totodată, au fost semnalate 936 de posibile infracţiuni şi au fost dispuse măsuri preventive în cazul a 42 de persoane", se arată într-un comunicat remis duminică AGEPRES de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit sursei citate au fost depistate, de asemenea, 17 persoane urmărite naţional sau internaţional.
"Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 11.262 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.440.777 de lei. Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 201 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 898 de permise de conducere, 53 pentru consumul de droguri, 146 pentru consum de alcool şi 337 pentru viteză, fiind retrase 415 certificate de înmatriculare", mai spune comunicatul.
Comentează