Peste 3.400 de ucraineni au intrat prin punctele de trecere a frontierei din judeţ, în ultimele 24 de ore

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-03-2022

Actualizat: 08-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un număr de 3.445 de cetăţeni ucraineni au intrat în ţară în ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei din judeţul Galaţi, dar niciunul nu a solicitat azil, informează, marţi, Prefectura Galaţi, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, 1.717 de ucraineni au intrat prin PTF Galaţi rutier, iar 1.728 prin PTF Oancea.

Pentru solicitanţii de azil din Ucraina, în cadrul Centrului Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil Galaţi sunt disponibile 219 locuri, din care doar două sunt ocupate.

Pentru migranţii din Ucraina aflaţi în tranzit, Primăria municipiului Galaţi a pus la dispoziţie un bloc cu 130 de locuri, din care 36 ocupate, iar în Baza Sportivă Siderurgistul, în sălile de sport, sunt 150 locuri, din care 53 sunt ocupate.

De asemenea, la căminele studenţeşti aparţinând Universităţii 'Dunărea de Jos' Galaţi sunt 628 de locuri, din care 622 ocupate, iar în internatele şi sălile de sport aparţinând unităţilor de învăţământ din judeţ sunt 337 de locuri, din care 254 ocupate.

Pensiunile şi ONG-urile din judeţul Galaţi au pus la dispoziţie 433 de locuri, din care 201 sunt ocupate.

Totodată, în Centrul Social Comunitar din Şendreni sunt 30 de locuri, din care 7 ocupate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri