DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Peste 40 de migranţi care încercau să ajungă în Marea Britanie au fost salvaţi în Canalul Mânecii

Black News
migranti salvati

Patruzeci şi doi de migranţi care încercau să traverseze Canalul Mânecii la bordul unei ambarcaţiuni pentru a ajunge pe coastele Angliei au fost salvaţi vineri, informează AFP, citând autorităţi franceze.

"Centrul regional operaţional de supraveghere şi salvare (Cross) Gris-Nez a fost contactat de migranţi care se aflau în dificultatea în strâmtoarea Pas-de-Calais", a indicat Prefectura maritimă a Mânecii şi a Mării Nordului într-un comunicat, scrie Agerpres.ro.

Echipele de salvare i-au recuperat pe cei 42 de naufragiaţi, iar apoi i-au readus în portul Boulogne-sur-Mer, de unde i-au preluat pompierii şi poliţia de frontieră. Ei sunt toţi "sănătoşi şi teferi".

De la sfârşitul anului 2018, traversările ilegale a Canalului Mânecii de către migranţi care caută să ajungă în Regatul Unit s-au înmulţit, în pofida avertismentelor repetate ale autorităţilor care subliniază pericolul legat de densitatea traficului, a curenţilor puternici şi a temperaturii scăzute a apei.

În 2020, peste 9.500 de traversări şi tentative de traversare de acest tip au fost înregistrate, adică de patru ori mai multe decât în 2019, potrivit unui bilanţ al prefecturii maritime. Şase persoane şi-au pierdut viaţa şi alte trei sunt date dispărute, faţă de patru morţi în 2019.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.