DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Peste 40 de migranţi, depistați când încercau să treacă frontiera cu Ungaria, pe jos sau ascunşi în camioane cu mărfuri

refugiati la granita romaniei in camion

Peste 40 de migranţi din Afganistan, Eritreea, Turcia, Irak şi Pakistan au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră arădeni şi bihoreni, în ultimele 24 de ore, încercând să treacă fraudulos frontiera de stat în Ungaria pe jos sau ascunşi în camioane cu mărfuri.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Poliţia de Frontieră Arad, într-un automarfar condus de un slovac, care urma să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Vărşand, au fost găsiţi opt migranţi, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Joe Biden trage semnalul ce alarmă: China depășește SUA. Ne vor mânca prânzul

Străinii se aflau ascunşi printre cutii cu piese auto transportate pe ruta România - Slovacia. Migranţii sunt din Afganistan şi au între 14 şi 23 de ani.

În PTF Nădlac II au fost găsiţi 25 de migranţi, în patru camioane conduse de trei români şi un bulgar. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferii transportau diferite bunuri pentru societăţi din Belgia, Slovacia, Polonia şi Germania. Cei mai mulţi dintre migranţi, respectiv 18, sunt din Afganistan, având între 13 şi 29 ani, şase sunt turci cu vârste cuprinse între 19 şi 23 de ani şi unul este din Pakistan, în vârstă de 20 de ani. Toţi sunt solicitanţi de azil în România, se arată în comunicat.

Tot în zona Nădlac, poliţiştii de frontieră au observat, pe sensul de ieşire din ţară, în terminalul de automarfare, două persoane care se deplasau pe jos. Acestea sunt Eritreea, au 18 şi 24 de ani şi ar fi încercat să treacă ilegal graniţa în Ungaria.

În PTF Nădlac I, într-un automarfar condus de un cetăţean bulgar, au fost găsiţi patru cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 17 şi 52 de ani, solicitanţi de azil în România.

Totodată, poliţiştii de frontieră de la Borş, pe timpul executării misiunilor specifice, au depistat, la aproximativ 200 m faţă de linia de frontieră, patru cetăţeni din Irak care se deplasau pe jos, pe câmp, cu intenţia de a trece frontiera în Ungaria.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.