Peste 4.000 de înregistrări ale alegătorilor români din străinătate pentru votul prin corespondenţă au fost pe portalul www.votstrainatate.ro până joi, la ora 14,00, în timp ce pentru votul la secţie s-au înscris peste 1.400 de cetăţeni români din diaspora.
"Pentru alegerile parlamentare din acest an, până la data de 10 septembrie, ora 14,00, a fost depăşită borna de 4.000 (n.n. 4.248) de înregistrări pe portalul www.votstrainatate.ro ale alegătorilor români din afara ţării care au optat pentru votul prin corespondenţă, în timp ce pentru votul la secţia de votare s-au înscris 1.433 de cetăţeni români din diaspora", potrivit unui comunicat al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), transmis, joi, AGERPRES.
AEP reaminteşte că, potrivit legislaţiei în vigoare, înregistrarea ca alegător prin corespondenţă sau la o secţie de votare a demarat pe 1 aprilie şi se va încheia odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale, adică pe 21 septembrie.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, le reaminteşte concetăţenilor din diaspora că mai au la dispoziţie doar 11 zile pentru a se înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro şi îi îndeamnă să opteze pentru votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără costuri şi fără riscuri, mai ales în contextul incertitudinii legate de evoluţia pandemiei de coronavirus.
Pentru a veni în sprijinul românilor din afara ţării care doresc să se înregistreze pe portalul www.votstrăinătate.ro, AEP revine cu mai multe precizări. Actul de identitate românesc utilizat la înregistrare trebuie să fie acceptat de legislaţia românească. AEP menţionează lista documentelor de identitate româneşti: cartea de identitate, cartea electronică de identitate,cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar.
Certificatul de naştere şi titlul de călătorie nu fac parte din categoria documentelor de identitate, atrage atenţia AEP.
Actul de identitate utilizat trebuie să fie valabil. Un act de identitate este în termenul de valabilitate dacă la momentul înregistrării nu este expirat. Numele şi prenumele trebuie să fie scrise întocmai ca în actul de identitate. Numele şi prenumele trebuie scrise corect, complet şi, în cazul mai multor nume sau prenume, în ordinea în care acestea figurează în actul de identitate. Scanul documentelor ataşate trebuie să fie complet şi vizibil integral. Scanul documentelor ataşate, inclusiv fotografia şi data expirării actului de identitate, trebuie să fie complet, clar, lizibil, nepixelat, precizează AEP.
Potrivit sursei citate, documentul de şedere în străinătate trebuie să fie prevăzut în lista din Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1627/2019.
Chiar dacă în paşaport este menţionată ţara de domiciliu sau reşedinţă, este necesară transmiterea unuia dintre documentele care atestă şederea în străinătate, specific pentru fiecare ţară, conform Ordinul ministrului afacerior externe nr. 1627/2019, care poate fi accesat la următorul link: https://www.mae.ro/sites/default/files/file/ordin_1627_din_2019_anexe.pdf.
Toate informaţiile privind procedura de înscriere cu una dintre cele două opţiuni de vot sunt disponibile pe portalul www.votstrainatate.ro la următoarele linkuri: https://www.votstrainatate.ro/Mesaj/PrezentareVotCorespondenta, https://www.votstrainatate.ro/Mesaj/PrezentareVotSectie.
Întrebări şi sesizări legate de procedura de preînregistrare şi înscriere pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro, a adăugat AEP.
Peste 4.000 de înregistrări ale alegătorilor români din străinătate pentru votul prin corespondenţă
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

3.356
VIDEO Scandalul numirilor în justiție – celor din USR li se întoarce oglinda în față: „Dacă era un ministru de la USR ar fi fost procurori independenți?", se întreabă retoric europarlamentarul Cristian Terheș
3.356

1.478
Serviciile secrete trec pe electric - Ministrul Transporturilor a semnat trei contracte de finanţare
1.478

6.742
Crin Antonescu, despre scenariul unei posibile mutări a lui Ilie Bolojan la REPER: "Ilie Bolojan este eroul, între ghilimele sau fără"
6.742

1.694
Discuție Rubio-Țoiu: SUA mulțumesc României pentru sprijinul în operațiunile din Orientul Mijlociu
1.694

1.989
Crin Antonescu intervine în scandalul CNA și Realitatea Plus: "A fost ochi și sprâncene cusut cu ață albă"
1.989

2.397
Câciu îl atacă dur pe liderul PNL Iași după criticile la adresa lui Nicușor Dan: „Speriat că e posibil ca la ora șase, într-o dimineată, sa aibă musafiri?”
2.397

829
PSD își decide viitorul, dar PNRR nu poate aștepta: presiune uriașă pentru adoptarea reformelor-cheie. Ce spune ministrul Pîslaru
829

692
Ministrul Justiției respinge acuzația că s-ar fi înțeles cu Nicușor Dan pentru numirile procurorilor-șefi: 'Niciun fel de blat'
692

8.299
S-a aflat pe surse: Cele două mutări pe care PSD le pregătește ca să îl debarce pe Ilie Bolojan din fruntea guvernului
8.299

4.082
Scoaterea SUA din NATO de către Trump i-a ridicat mingea la fileu lui Mircea Geoană: 'Momentul este delicat!'
4.082

1.696
Ministrul de Finanțe anunță schimbarea legislației pentru artişti, organizatori şi industria culturală: Predictibilitate și claritate
1.696

4.163
AUR conduce detașat în intenția de vot, iar George Simion rămâne cel mai popular lider politic. Sondaj Sociopol
4.163

101
Ministerul Energiei s-a mutat oficial într-un nou sediu, deținut de Poșta Română
101















Comentează