Cel puţin 50 de centre medicale au fost închise în regiunea siriană Idlib, ţintă a unei ofensive a forţelor regimului condus de Bashar al-Assad, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit AFP.
''Peste 50 de stabilimente de sănătate şi-au suspendat activitatea din cauza insecurităţii, a ameninţărilor cu atacuri sau a simplului fapt că regiuni întregi au fost părăsite de civilii care caută o regiune departe de bombardamentele cotidiene'', a indicat OMS într-un comunicat, potrivit Agerpres.
Organizaţia trage un semnal de alarmă asupra ''pericolelor grave pentru sănătatea a sute de mii de sirieni nevoiţi să fugă din cauza intensificării ostilităţilor''.
De la începutul acestui an, OMS a înregistrat două atacuri contra infrastructurilor medicale, soldate cu zece morţi şi 30 de răniţi.
Agenţia ONU atrage atenţia şi asupra accesului limitat la medicamente de bază şi penuriei constante de medicamente în cazul sirienilor care şi-au părăsit căminele.
Mai mult de jumătate din provincia Idlib, situată în nord-vestul Siriei, dar şi teritorii adiacente din regiunile Alep, Hama şi Lattaqia, sunt dominate de mişcarea Hayat Tahrir al-Cham, fosta filială siriană a reţelei teroriste internaţionale Al-Qaida. Mici grupări jihadiste şi facţiuni ale rebelilor sunt de asemenea prezente în zonă.
De la începutul lunii decembrie, regimul de la Damasc, susţinut de aliatul său rus, a bombardat aproape zilnic aceste sectoare şi a reuşit în ultimele săptămâni să preia controlul asupra mai multor localităţi.
Potrivit ONU, violenţele au cauzat părăsirea căminelor de 388.000 de persoane din provincia Idlib.
Conflictul din Siria, declanşat în martie 2011 prin reprimarea manifestaţiilor pro-democraţie, s-a soldat cu peste 380.000 de morţi şi milioane de refugiaţi şi persoane strămutate.
Peste 50 de centre medicale, închise din cauza conflictului din regiunea Idlib
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.884
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
1.884

1.188
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
1.188

70
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
70

2.149
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
2.149

71
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
71

2.901
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.901

3.421
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.421

2.078
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
2.078

67
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
67

2.581
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.581

44
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
44

2.226
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.226

105
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
105
















Comentează