Peste 50 de migranţi au fost prinşi încercând să iasă ilegal din ţară ascunşi în trei camioane verificate în Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac I şi Nădlac II, potrivit Agerpres.
La Nădlac I, în timp ce erau verificate două camioane conduse de cetăţeni români, au fost prinşi 31 de călători clandestini. Unul dintre şoferi transporta, conform documentelor, o cutie de viteze pentru o societate comercială din Germania, iar celălalt transporta cutii din carton în Austria.
"În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, respectiv într-un loc special amenajat, în total, 31 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Sri Lanka, India, Pakistan şi Nepal, cu vârste cuprinse între 22 şi 49 de ani", a informat, miercuri, Poliţia de Frontieră Arad.
La Nădlac II, în timp ce era verificat un camion condus tot de un român, care transporta paleţi în Austria, au fost prinşi în remorcă, printre cutii, 25 de cetăţeni străini. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că sunt din Bangladesh şi Nepal, având vârste cuprinse între 23 şi 47 de ani.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.

Comentează