Cel puţin 528 de persoane şi-au pierdut viaţa în timpul protestelor guvernamentale din Nicaragua începând din aprilie, a indicat luni Asociaţia nicaraguană pentru drepturile omului (ANPDH), potrivit dpa preluată de Agerpres.
Cel puţin 4.100 de oameni au fost răniţi, iar 105 vor rămâne, cel mai probabil, cu sechele pentru tot restul vieţii, au menţionat activiştii.
Aceştia au mai afirmat că peste 1.600 de persoane au fost răpite de bande înarmate având legături cu guvernul. Dintre cei răpiţi, doar 123 au fost eliberaţi.
Nicaragua este zguduită de proteste începând din luna aprilie, după ce preşedintele Daniel Ortega a încercat să impună o reformă a pensiilor care ar fi redus beneficiile sociale.
Deşi reforma a fost retrasă, protestele au continuat şi chiar au escaladat după ce guvernul a ordonat reprimarea lor.
Duminică, episcopul auxiliar al Managuei, Silvio Baez, a declarat, cu prilejul unei slujbe dedicate celor arestaţi de guvern, că trebuie făcută curăţenie în politica din ţară. Baez este unul din principalii critici ai guvernului.
Daniel Ortega (72 de ani) este preşedinte din 2007, funcţie pe care a mai deţinut-o şi între 1985-1990. El a fost reales în 2006, apoi în 2011 şi 2016, deşi Constituţia nu permite preşedintelui în funcţie să candideze imediat pentru încă un mandatPeste 500 de persoane au.
Peste 500 de persoane au murit în timpul protestelor din Nicaragua
București
9°C
Articole Similare

753
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
753

1.253
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
1.253

54
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
54

43
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
43

63
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
63

1.890
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
1.890

41
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
41

127
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
127

80
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
80

2.365
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
2.365

4.842
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
4.842

3.179
Povestea lui Goliat, pus în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
3.179

4.393
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
4.393
















Comentează