Peste 500.000 de kilograme de deşeuri au fost adunate în luna aprilie, în cadrul campaniei "Curăţăm România", care a fost prelungită de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) până pe 31 mai 2022.
Conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES, în luna aprilie, la nivelul întregii ţări, s-au desfăşurat activităţi de ecologizare şi educare a tinerilor în spiritul dezvoltării unei atitudini responsabile, a respectului faţă de mediu şi faţă de comunitatea din care fac parte.
"Campania aceasta presupune în primul rând un efort menit să schimbe mentalităţi. Peste 500 de mii de kg de deşeuri abandonate au fost adunate în cele aproximativ 1.500 de acţiuni de ecologizare şi conştientizare la care au participat aproximativ 20 de mii de angajaţi ai instituţiilor aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMAP şi aproximativ 30 de mii de voluntari. Au avut loc 'dialoguri verzi' cu aproximativ 5.000 de elevi şi cadre didactice implicate în ateliere, demonstraţii, discuţii, lecţii deschise pe diferite teme legate de problemele de mediu", a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Potrivit afirmaţiilor acestuia, până în acest moment, zeci de primării au realizat acţiuni în colaborare cu instituţiile ministerului fără să mai aştepte finanţarea de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi doar 191 de UAT-uri au depus dosare de finanţare a campaniei, în valoare totală de aproximativ 1,9 milioane lei.
"Să nu uităm că există, la nivel de judeţ, echipe de lucru coordonate de Instituţia Prefectului formate din reprezentanţi ai tuturor serviciilor deconcentrate ale MMAP, ai Consiliului Judeţean, ai Asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară (ADI), ai Inspectoratului Şcolar Judeţean care lucrează cu sprijinul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Încercaţi să colaboraţi şi să vă corelaţi activitatea astfel încât să maximizaţi efectul acţiunilor desfăşurate! Vă felicit pe toţi cei care aţi muncit cu seriozitate în această perioadă şi îmi exprim convingerea că până pe 31 mai vom tripla aceste cifre şi veţi reuşi să schimbaţi cu adevărat mentalitatea cetăţenilor din comunitatea din care faceţi parte", a mai spus Tanczos Barna.
Printre cei care au obţinute rezultate semnificative până la jumătatea campaniei se numără Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Administraţia Naţională Apele Romane (ANAR), Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) şi Garda Naţională de Mediu (GNM).
Peste 500.000 de kilograme de deşeuri adunate în luna aprilie, în campania 'Curăţăm România'
Explorează subiectul
Articole Similare

7
Companiile din UE rezistă taxelor vamale americane, dar se confruntă cu bariere în blocul comunitar
7

13
Veniturile CEO-ului Mercedes scad cu 30% după încă un an cu rezultate financiare mixte
13

527
Prețul petrolul explodează: Cel mai ridicat nivel din 2024, pe fondul extinderii conflictului din Orientul Mijlociu
527

1.104
Guvernul deschide „cutia neagră” a birocrației: românii pot reclama online abuzurile cu hârtii și drumurile inutile între instituții
1.104

32
Fitch confirmă ratingul ‘BBB minus’ pentru Electrica, după rezultate financiare record în 2025
32

4.796
Șoc din Orientul Mijlociu: Irakul închide Rumaila, cel mai mare câmp petrolier. Prețurile petrolului efectiv vor sări în aer
4.796

879
Explozie a prețurilor la gaze: Europa, în fața unui nou șoc energetic pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
879

20
BCE avertizează: Explozia stablecoins poate slăbi politica monetară din zona euro
20

23
Banca Europeană de Investiţii oferă consultanță României pentru modernizarea infrastructurii de apă
23

38
Bursa de la Bucureşti a închis pe roșu ședința: Majoritatea indicilor au înregistrat pierderi de peste 3%
38

1.179
Blocaj legislativ și efecte în lanț: testul predictibilității ANALIZĂ
1.179

29
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi în scădere
29

147
Schimbare la vârful ANOFM: Ce lasă în urmă mandatul lui Florin Cotoșman
147

















Comentează