Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 6.000 de cazuri în domeniul cooperării judiciare internaționale au fost în atenția Ministerului Justiției, pe timpul pandemiei de COVID-19

just.ro
sigla ministerul justitiei

Pe perioada restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, Ministerul Justiției (MJ) și-a exercitat fără discontinuități atribuțiile în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală și civilă, iar 6.000 de cazuri au fost în atenția MJ, anunță MEDIAFAX.

„Cooperarea judiciară acoperă toate formele de colaborare între autoritățile judiciare din România și cele din străinătate, precum procedurile de extrădare, cele de transfer de persoane condamnate, obținerea pensiei de întreținere din străinătate”, conform unui comunicat al ministerului.

Citește și: SURSE - Miza ascunsă a moțiunii de cenzură: PSD se teme de o migrație a aleșilor locali .

Concret, Ministerul Justiției cooperează cu un număr de peste 120 de state atât din Europa, cât și din întreaga lume.

În perioada 16 martie-3 iunie, Ministerul Justiției a efectuat aproximativ 6.000 de lucrări în diferite cauze, între care menționează 231 de demersuri în materie de extrădare, 863 în materia mandatului european de arestare, 357 privind obținerea de pensii de întreținere în /din străinătate, 161 de lucrări cu privire la aspecte civile ale răpirii internaționale de copii, 825 de lucrări cu privire la transferul de persoane condamnate, 213 comunicări de acte judiciare/extrajudiciare în străinătate - penal și civil, 226 de comunicări de acte judiciare /extrajudiciare din străinătate - civil, 124 de comunicări acte judiciare/extrajudiciare din străinătate-penal, 129 cereri de obținere de probe-civil, 288 cereri de obținere de probe-penal.

Citește și: SUCCESUL din umbră: fratele premierului Ludovic Orban e consilierul lui Iohannis și are un salariu de INVIDIAT

„Ministerul Justiției a depus eforturi susținute pentru a nu exista discontinuități, pe perioada restricțiilor impuse de pandemia cu COVID-19, în ceea ce privește cooperarea judiciară. Răspunsul autorităților din România a fost exemplar, ca de altfel și al celor internaționale în toate lucrările pe care le-am avut de procesat. Încrederea de care ne bucurăm în relația cu partenerii interni și internaționali a fost unul dintre factorii cheie ai reușitei demersurilor noastre”, a precizat directoarea Direcției Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.