Peste 6.100 de amenzi, de aproximativ 1,8 milioane lei, aplicate de la începutul anului de poliţiştii locali

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-04-2022

Actualizat: 14-04-2022

Potrivit acesteia, au fost constatate în flagrant 80 de fapte cu caracter penal, confiscate bunuri în valoare de 7.600 lei şi numerar confiscat de peste 5,6 milioane de lei.

În perioada analizată, personalul Poliţiei Locale Galaţi a desfăşurat 1.167 acţiuni, a executat 3.797 activităţi de patrulare, 1.201 controale, a soluţionat peste 800 petiţii şi a intervenit operativ pentru rezolvarea unui număr de 1.640 sesizări telefonice.

De la începutul anului, pe componenta de Ordine Publică, poliţiştii locali au aplicat un număr de 4.185 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 917.325 lei.

La Serviciul Intervenţie Rapidă şi Transport Valori s-au constatat un număr de 75 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.300 lei.

La Serviciul Siguranţă Rutieră s-au constatat şi aplicat 1.470 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 488.500 lei, iar la Serviciul Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal, 56 de contravenţii în sumă totală de 127.000.

Totodată, baza de date a fost utilizată în peste 5.500 cazuri, 3.789 pentru verificări persoane şi 1.736 pentru verificări autoturisme.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri