Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că luni au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 63.388 de persoane, dintre care 6.739 de cetăţeni ucraineni.
Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 134.400 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 37.600 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.
Începând cu data de 10 februarie (perioadă pre-conflict), au intrat în România 3.538.312 cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii au constatat 53 de fapte ilegale (19 infracţiuni şi 34 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 17.900 lei.
S-au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de aproximativ 108.600 lei.
Tot luni, nu s-a permis intrarea în ţară a 23 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 17 cetăţeni români din diferite motive legale.
Peste 63.000 de persoane au intrat luni în România, dintre care 6.739 de ucraineni
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

975
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
975

2.534
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
2.534

45
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
45

17
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
17

36
Un bărbat şi-a agresat calul pentru a-l forța să-i scoată căruța cu lemne din şanţ. A fost bun de plată după
36

55
Şase instructori auto, sub acuzare: Mita pentru 'permise rapide' scoate la iveală fraude la examenul practic
55

1.713
Rețea de traficanți de aur destructurată: Percheziții în București și județe pentru contrabandă masivă cu bijuterii
1.713

2.633
FOTO Acțiune de amploare în București: ANAF a confiscat milioane de lei și zeci de kilograme de aur
2.633

1.799
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.799

76
Transport ilegal de lemn: Administrator și angajat sub control judiciar pentru un prejudiciu de peste 200.000 de euro
76

3.324
O adolescentă a murit după ce a căzut de la etajul 5
3.324

2.053
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
2.053

216
Cum au ajuns Rebeca și Melisa singure în pădure? Anchetă după cazul din Târnăveni - Poliția a sesizat DGASPC
216
















Comentează