DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Peste 80.000 de persoane evacuate în China, după ce s-a înregistrat într-o singură zi o cantitate de precipitaţii echivalentă cu cea pentru un an întreg

Forces Of Nature
Moscova oras furtuna

Peste 80.000 de persoane au fost evacuate în provincia chineză Sichuan (sud-vest) din cauza ploilor torenţiale şi a inundaţiilor, a relatat luni presa de stat, potrivit Reuters.

Nivelul apelor celor mai multe dintre râurile din provincie a depăşit pragul de avertizare ca urmare a ploilor torenţiale care au căzut de vineri până duminică. Un baraj de acumulare din oraşul Dazhou a depăşit limita de inundaţie cu 2,2 metri, potrivit agenţiei oficiale China News Service.

Potrivit estimărilor, peste 440.000 de persoane au fost afectate de inundaţii în şase oraşe de pe teritoriul provinciei.

Postul public de televiziune CCTV a anunţat sâmbătă că ploile torenţiale au provocat deja pagube de 250 de milioane de yuani (38,57 milioane de dolari) în provincia Sichuan, unde 45 de locuinţe au fost distruse, iar 118, grav deteriorate.

China este în mod frecvent lovită de precipitaţii abundente în timpul verii, iar experţii au avertizat că este necesară de acum îmbunătăţirea capacităţii de rezistenţă a oraşelor în contextul înmulţirii episoadelor de vreme extremă.

Oficiali chinezi din domeniul meteorologiei le-au declarat săptămâna trecută reporterilor că, odată cu creşterea temperaturilor, a crescut şi probabilitatea ploilor abundente în diverse regiuni de pe glob, fenomene care ar putea avea un impact mai mare asupra Chinei în anii următori.

''Fenomene extreme precum temperaturi ridicate şi ploi torenţiale s-au înmulţit, iar nivelul riscului climatic în China este în creştere'', a precizat Chao Qingchen, directoare adjunctă a Centrului Naţional pentru Climat, un grup de experţi guvernamental.

Aceasta a precizat că temperaturile ridicate şi precipitaţiile cresc vulnerabilitatea resurselor de apă ale Chinei, avertizând că vremea extremă reprezintă totodată o mai mare ameninţare pentru dezvoltarea economică.

Luna trecută, provincia Henan (centru) a fost afectată de cele mai severe furtuni de la debutul înregistrărilor meteorologice după ce 19 staţii meteo au indicat cel mai ridicat nivel de precipitaţii măsurat vreodată.

Peste 300 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor, cele mai multe în capitala provinciei, Zhengzhou, care a înregistrat într-o singură zi o cantitate de precipitaţii echivalentă cu cea pentru un an întreg, a precizat biroul meteorologic chinez, informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.