Mii de oameni sunt încă pe întuneric în Alba, după problemele la rețeaua electrică

Autor: Liana Ganea

Publicat: 05-01-2026 22:37

Article thumbnail

Sursă foto: DCBusiness.ro

Autorităţile din judeţul Alba anunţă că, luni seară, peste 8.200 de consumatori sunt în continuare nealimentaţi cu energie electrică, în teren fiind zeci de echipe care lucrează.

Potrivit autorităţilor din judeţul Alba, luni seară, se intervine în continuare pentru înrepărtarea efectelor ninsorilor abundente şi a viscolului.

La ora 22.00, numărul utilizatorilor nealimentaţi era de 8.216 (faţă de 43.531 raportaţi iniţial), potrivit News.

În prezent, 36 echipe DEER – Sucursala Alba acţionează în continuu în teren pentru remedierea defectiunilor rămase.

”La momentul de faţă sunt dislocate pe raza judeţului Alba 17 generatoare apraţinând DEER şi 7 generatoare - ISU Alba dislocate pin IGSU, puse la dispoziţia DEER- Sucursala Alba. Aceste generatoare vor fi puse în funcţiune, în zone critice, în funcţie de situaţia din teren, conform analizei DEER pentru asigurarea energiei electrice în cel mai scurt timp a utilizatorilor afectaţi”, au transmis autorităţile din Alba.

Circulaţia pe toate drumurile naţionale şi judeţene se desfăşoară în condiţii de iarnă.

”Monitorizarea persoanelor vulnerabile rămâne prioritară, iar până în momentul de faţă nu au fost raportate probleme privind transportul persoanelor dializate, al femeilor gravide sau al bolnavilor cronici către unităţile medicale. Rugăm cetăţenii să manifeste în continuare răbdare şi înţelegere. Toate forţele de intervenţie sunt mobilizate în teren şi vor continua acţiunile până la remedierea tuturor problemelor şi asigurarea circulaţiei în condiţii de deplină siguranţă pe toate arterele judeţului”, au mai anunţat ISU şi Prefectura Alba.  

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri