Peste 900 de copii migranţi au continuat să fie separaţi de familiile lor la frontiera dintre SUA şi Mexic în ultimul an, deşi administraţia preşedintelui Donald Trump a afirmat că a pus capăt acestei politici, a transmis marţi un puternic grup american de apărare a drepturilor civice, potrivit AFP preluată de Agerpres.
Această organizaţie, ACLU, afirmă în documente judiciare depuse la un tribunal federal din San Diego, în California, că administraţia Trump îi acuză pe unii părinţi migranţi de delicte minore, inclusiv infracţiuni rutiere, sau de neglijenţă pentru a continua să îi separe de copiii lor.
ACLU furnizează numeroase exemple de copii separaţi, dintre care aproape 20% au mai puţin de cinci ani, conform organizaţiei.
Printre migranţii vizaţi, un tată separat de fiica sa de un an pentru că nu i-a schimbat scutecele, un altul separat de fiul său pentru că nu a putut răspunde la întrebările agenţilor de frontieră din cauza unei probleme de vorbire sau un al treilea din cauză că era infectat cu HIV.
Administraţia preşedintelui Donald Trump a decretat în primăvara lui 2018 o politică de "toleranţă zero" faţă de imigraţia ilegală, care a dus la separarea a numeroase familii. O politică ce a stârnit un val de proteste în SUA şi în străinătate.
În iunie 2018, liderul de la Casa Albă a decis să îi pună capăt, apoi un judecător a dispus reunirea familiilor divizate, cu excepţia cazurilor în care părinţii ar reprezenta un pericol pentru copiii lor.
Guvernul american a afirmat de atunci că nu a mai făcut separări, mai puţin în situaţiile în care părinţii au reprezentat un risc.
"Este şocant că administraţia Trump continuă să separe bebeluşi de părinţii lor. Peste 900 de familii s-au adăugat altor câteva mii care au fost anterior despărţite de această politică crudă şi ilegală", a declarat Lee Gelernt, avocat pentru ACLU.
Numai o minoritate dintre cei 900 de copii separaţi din iunie anul trecut sunt cu adevărat în pericol cu părinţii lor, conform ACLU.
Organizaţia cere tribunalului să clarifice criteriile conform cărora aceste separări pot avea loc.
O cifră similară cu cea avansată de ACLU a fost evocată de secretarul interimar al securităţii interne, Kevin McAleenan, la o audiere în Congres la mijlocul lunii iulie. El a calificat totuşi separările ca fiind ''rare".
Aproximativ 390.000 de familii au fost arestate la frontiera de sud a SUA de la 1 octombrie, conform statisticilor Gărzii de Coastă americane.
Marţi, guvernul mexican a transmis că numărul migranţilor care ajung la graniţa Mexicului cu SUA a scăzut cu aproape 40% comparativ cu luna mai, încercând astfel să aplaneze tensiunile cu Trump în legătură cu un avans recent al migraţiei, relatează Reuters.
Ministrul de externe mexican Marcelo Ebrard a spus că, potrivit unor estimări preliminare, 87.649 de persoane au ajuns la graniţa cu SUA în iulie, ceea ce ar reprezenta o scădere de circa 39,5% comparativ cu cei 144.278 de migranţi înregistraţi în mai.
Peste 900 de copii au fost separaţi de familiile lor la frontiera dintre SUA şi Mexic deși administrația Trump a afirmat că a pus capăt acestei politici
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

806
Lovituri cu greutate asupra Iranului: Israelul anunţă asasinarea altor doi oficiali iranieni de rang înalt din serviciile de informații
806

17
Universitatea Harvard este acuzată din nou de administraţia Trump că a permis dezvoltarea antisemitismului în campusul său
17

15
Autorităţile din Republica Cehă anchetă despre o posibilă "legătură teroristă" după un incendiu la o fabrică de armament
15

395
Americanii bat monedă cu figura lui Trump: apar bani de aur cu chipul președintelui SUA
395

1.251
Decizie de ultim moment: NATO evacuează personalul din Irak; sute de militari mutați în Europa pe fondul războiului cu Iranul
1.251

4.045
Rusia îi propune lui Trump 'big deal': Abandonează Iranul și vrea la schimb Ucraina
4.045

2.783
VIDEO Donald Trump anunță o reuniune de urgență în Situation Room: Americanii pregătesc o mișcare importantă în Orientul Mijlociu
2.783

952
România nu e ferită! Raportul devastator după blackout-ul istoric din Spania arată cât de fragil e sistemul energetic european
952

3.309
"Inamicul a fost învins" - Mesajul sfidător al liderului suprem al Iranului, transmis cu ocazia Anului Nou persan / Reacția ayatollahului la atacurile din Turcia şi Oman
3.309

5.089
Donald Trump pregătește o investiție uriașă în România: Învie un vechi proiect și aduce un complex de lux marca Trump Organization în țara noastră
5.089

45
Curtea Administrativă Supremă a Poloniei recunoaşte căsătoriile gay încheiate în UE
45

2.358
Se „fâsâie” cel mai ambițios proiect între România și Bulgaria: comunicare cuantică între Sofia și București
2.358

47
Fostul patriarh Filaret al Bisericii Ortodoxe Ucrainene s-a stins din viață
47
















Comentează