DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Peter Michalko, ambasadorul UE: Cei care au participat la capturarea statului revin

imn.md
Peter Michalko

Invitat la o emisiune TV, Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, a declarat că „Justiția este un domeniu în care nu s-a făcut progres. Este ceva ce trebuie să se întâmple în viitor și destul de repede, pentru că oamenii să simtă”, scrie știri.md

„Justiția a fost influențată de sistemul care a capturat întreaga țară. Influența intereselor politice, economice, particulare a fost clară și nu s-a schimbat din acest punct de vedere.

A fost o încercare așteptată de oameni în iunie 2019, dar nu a continuat, iar oamenii așteaptă să se întâmple. Oamenii nu văd că justiția ar fi corectă.

Ține de două lucruri, reforma justiței, care se referă la activitatea tuturor instituțiilor implicate în sistemul de drept. Și, pe de altă parte, e vorba despre oameni care nu au probleme de integritate.

Când se vede că cei care au participat în trecut la această capturare a statului și a sistemului de justiție, inclusiv, revin, sunt chiar promovați și, pe de altă parte, cei care nu au probleme de integritate nu sunt acceptați, nu sunt lăsați să preia funcții, atunci dubii mari dacă reforma poate să aibă loc în asemenea condiții.(...)

Dacă se vorbește despre oameni care au participat la anularea rezultatelor alegerilor și ei revin și sunt puși în funcții și mai înalte, în acest caz nu cred că oamenii au încredere în sistem”, a declarat Peter Michalko.

Șeful Delegației UE la Chișinău a accentuat că prima întrebare adresată de investitorii străini care vin în Republica Moldova este dacă justiția este independentă.

„Dacă invstițiile pe care le vor face vor fi în siguranță și nu vor fi ținta intereselor care ar avea în vedere preluarea ilegală, de exemplu.

Acesta este de fapt și interesul companiilor moldovenești, pentru că și ele vor să creeze mai multe locuri de muncă și capacitățile de muncă care să fie în siguranță. Pentru asta trebuie să existe justiție independentă cu care va fi clar că țara se va putea dezvolta, iar cetățenii să se simtă tratați în mod legal și nu sub influența corupției”, a adăugat Peter Michalko.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.