O petiţie prin care se cere o anchetă cu privire la "monopolul de media" al mogulului Rupert Murdoch a strâns până luni peste 90.000 de semnături în Australia, în doar 48 de ore de la lansare, relatează dpa potrivit Agerpres.
Iniţiativa a fost anunţată sâmbătă într-un mesaj pe Twitter de fostul premier australian Kevin Rudd, care a calificat imperiul media al lui Murdoch drept "un cancer al democraţiei".
Într-un clip video cu peste 1 milion de vizualizări difuzat pe aceeaşi reţea socială, Rudd cere comisiei regale de anchetă să examineze "abuzurile monopolului de media din Australia" şi să facă recomandări pentru o "maximă diversificare a proprietăţii asupra media".
Rudd a declarat luni pe postul ABC News că Murdoch (89 de ani) controlează 70% din media tipărite din Australia şi deţine "practic toate ziarele" din statul australian Queensland.
Fostul premier a acuzat totodată compania News Corporation a lui Murdoch că ia poziţie în favoarea guvernului liberal conservator şi a deplâns faptul că nimeni nu are curaj să denunţe această stare de lucruri.
"Peste tot oamenii se fac că nu văd că platformele de media ale lui Murdoch nu mai livrează nimic care să se apropie de un jurnalism echilibrat. Prea mulţi oameni din Australia, atât din politică şi din presă, cât şi din comunitatea australiană în general sunt prea speriaţi să ridice mâna şi să spună că e greşit. Se tem de imperiul Murdoch", a spus Rudd.
În august, James Murdoch, unul dintre fiii magnatului, a demisionat din conducerea News Corp, evocând "dezacorduri în legătură cu anumite conţinuturi editoriale" din publicaţiile companiei.
Într-un articol apărut sâmbătă în New York Times, James Murdoch a detaliat motivele plecării sale, afirmând că News Corp legitimizează dezinformarea.
"El a spus-o, nu eu", a subliniat fostul premier australian.
Petiţie împotriva monopolului de media al lui Rupert Murdoch, în Australia
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

679
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
679

1.017
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
1.017

515
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
515

35
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
35

5.631
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
5.631

2.737
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
2.737

55
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
55

5.563
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
5.563

20
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
20

4.243
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
4.243

6.247
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
6.247

113
Mesajul lui Netanyahu pentru poporul iranian: Libertatea se apropie
113

3.314
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
3.314

















Comentează