Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Petra Kvitova, învinsă de Sloane Stephens în primul tur la Wimbledon

Petra Kvitova

Jucătoarea americană de tenis Sloane Stephens a învins-o pe cehoaica Petra Kvitova, a zecea favorită, cu 6-3, 6-4, luni, în prima rundă a turneului de Mare Şlem pe iarbă de la Wimbledon, transmite Reuters, potrivit Agepres.

Campioana de la US Open din 2017, care acum a ajuns pe locul 73 în lume, avea 2-1 în duelurile sale cu Kvitova, dublă câştigătoare a trofeului Venus Rosewater (2011 şi 2014), dat toate cele trei meciuri anterioare avuseseră loc pe hard.

Stephens (28 ani), fostă numărul trei mondial, a reuşit două break-uri în primul set, iar în actul secund a făcut un break crucial în ghemul şapte, fructificând apoi prima sa minge de meci, cu un winner. În turul al doilea, Stephens o va înfrunta pe conaţionala Kristie Ahn (lucky loser), pe care Monica Niculescu a învins-o în ultimul tur al calificărilor.

Citește și: Șeful DNA: Direcția anchetează persoane care dețin MAI MULȚI BANI decât este BUGETUL TOTAL al instituției

În prima zi a turneului de la All England Club au mai pierdut rusoaicele Veronika Kudermetova (cap de serie numărul 29) şi Svetlana Kuzneţova, germanca Laura Siegemund sau Kristina Mladenovic (Franţa).

Rezultatele de luni din primul tur la simplu feminin:
Kristie Ahn (SUA) - Heather Watson (Marea Britanie) 2-6, 7-6 (7/3), 8-6
Sloane Stephens (SUA) - Petra Kvitova (Cehia/N.10) 6-3, 6-4
Lauren Davis (SUA) - Jodie Burrage (Marea Britanie) 6-2, 6-1
Madison Keys (SUA/N.23) - Katie Swan (Marea Britanie) 6-3, 6-4
Viktorija Golubic (Elveţia) - Veronika Kudermetova (Rusia/N.29) 3-6, 6-1, 11-9
Danielle Collins (SUA) - Polona Hercog (Slovenia) 4-6, 6-3, 6-2
Sofia Kenin (SUA/N.4) - Xinyu Wang (China) 6-4, 6-2
Iga Swiatek (Polonia/N.7) - Su-Wei Hsieh (Taiwan) 6-4, 6-4
Irina Begu (România) - Katie Volynets (SUA) 6-4, 7-5
Lesley Kerkhove (Olanda) - Svetlana Kuzneţova (Rusia) 6-3, 6-3
Garbine Muguruza (Spania/N.11) - Fiona Ferro (Franţa) 6-0, 6-1
Elena Rîbakina (Kazahstan/N.18) - Kristina Mladenovic (Franţa) 6-4, 6-0
Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.32) - Laura Siegemund (Germania) 6-1, 6-3
Maria Camila Osorio (Columbia) - Ana Kalinskaia (Rusia) 1-6, 6-0, 6-4
Katie Boulter (Marea Britanie) - Danielle Lao (SUA) 6-7 (6/8), 6-3, 6-4
Arina Sabalenka (Belarus/N.2) - Monica Niculescu (România) 6-1, 6-4
Varvara Graceva (Rusia) - Petra Martic (Croaţia/N.26) 7-6 (7/3) (întrerupt de căderea nopţii)
Marie Bouzkova (Cehia) - Vera Zvonareva (Rusia) 5-7, 2-2 (întrerupt de căderea nopţii)
Misaki Doi (Japonia) - Claire Liu (SUA) 6-2, 3-6, 4-5 (întrerupt de căderea nopţii)
Madison Brengle (SUA) - Christina McHale (SUA) 3-6, 7-5, 7-6 (întrerupt de căderea nopţii)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.