Petrea vrea ca ONG-urile să nu mai fie înregistrate la judecătorie, ci la Registrul Comerţului

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 17-03-2017

Actualizat: 17-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, susţine necesitatea modificării Ordonanţei 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, astfel încât organizaţiile non-guvernamentale să nu mai fie înregistrate la judecătorii, ci la Oficiul Registrului Comerţului, ceea ce ar înlesni înfiinţarea şi desfăşurarea activităţii acestora. El a declarat, vineri, la Botoşani, că actualul cadrul legislativ din România îngreunează condiţiile de înfiinţare sau de modificare a actelor constitutive ale asociaţiilor sau fundaţiilor.

'Încă mai durează foarte mult să iei o decizie de la judecătorie şi poate ar fi bine ca Registrul Comerţului să-l transformăm în Registrul Persoanelor Juridice şi, aşa cum o firmă se înfiinţează în trei zile, fără să ai nevoie de foarte mulţi bani, aşa să facem şi cu ONG-urile, astfel încât orice operare la statutul şi la actul constitutiv al acelui ONG să se producă imediat', a afirmat Petrea, conform Agerpres. Acesta a subliniat că, prin această modificare, se doreşte ca societatea civilă să devină foarte activă în România.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri