Petrecere cu 1000 de persoane, oprită de autoritățile sârbe: participanții riscă 3 ani de închisoare pentru încălcarea restricțiilor

Autor: Bran Irina Alexandra

Publicat: 14-02-2021

Actualizat: 14-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik.com

Autorităţile sârbe au descoperit sâmbătă seară o mie de persoane într-un club de noapte din Belgrad, unde se încălcau astfel restricţiile introduse pentru combaterea epidemiei de COVID-19, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Trei persoane suspectate că "au participat la organizarea adunării a circa 1.000 de persoane (...) şi că au încălcat astfel măsurile epidemiologice" au fost reţinute pentru 48 de ore, a anunţat Ministerul de Interne într-un comunicat.

Vezi și: Legenda Sfântului Valentin - Cum a ajuns 14 februarie să fie Ziua îndrăgostilor

Aceste persoane riscă o amendă, însă ar putea fi de asemenea condamnate până la trei ani de închisoare, conform televiziunii naţionale (RTS).

Cafenelele şi restaurantele trebuie să se închidă la ora 20.00 în Serbia, ţară cu şapte milioane de locuitori şi unde s-au înregistrat până acum 4.200 de morţi din cauza COVID-19, dintr-un total de circa 420.000 de cazuri de contaminare.

Orice adunare de peste cinci persoane este interzisă.

Vezi și: Daniel Zamfir continuă războiul cu Florin Cîțu: 'L-am prins!'. Ce acuzații îi aduce premierului

Cazurile de încălcare a restricţiilor sunt destul de dese, însă în general adunările sunt de cel mult câteva zeci de persoane.

Autorităţile au efectuat de la începutul epidemiei circa 275.000 de controale în restaurante şi au acordat amenzi în valoare totală de 79 de milioane de dinari (peste 670.000 de euro), a precizat sâmbătă un responsabil al Ministerului Sănătăţii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri