Petrișor Peiu (AUR) acuză: Trenul medical de 73 de milioane de euro, o 'țeapă' din bani publici sub Guvernul Bolojan

Article thumbnail

Sursă foto: partidulaur.ro

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, acuză Guvernul Bolojan că transformă programul SAFE într-o nouă risipă de bani publici şi cere explicaţii pentru achiziţia unui tren medical în valoare de 73 de milioane de euro.

Potrivit parlamentarului, în timp ce sistemul medical românesc se confruntă cu lipsa investiţiilor, iar armata are nevoie de echipamente esenţiale, Executivul cheltuieşte sume uriaşe pe proiecte care ridică serioase semne de întrebare privind utilitatea, costurile şi modul de atribuire.

"Pe româneşte, programul "SAFE" se citeşte programul "ŢEAPĂ". În fiecare zi mai aflăm câte o "perlă" făcută de guvern, sub acoperirea urgenţei de a cheltui 16,68 miliarde de euro.

Guvernul Bolojan învaţă de la India, Rusia, Indonezia, China sau Mexic şi decide să cumpere un tren medical. Niciun stat membru al UE nu mai are aşa ceva, dar se pare că noi avem nevoie fix de un tren sanitar care să străbată prea-rapida cale ferată din ţară, unde viteza medie de circulaţie a trenurilor de marfă nu depăşeşte 20 km/h. Iată, într-adevăr, un lucru de care armata noastră, lipsită de drone, va avea nevoie urgentă: un tren medical cu care să fie transportate "urgenţele".

Trecând peste ridicolul unei astfel de decizii, m-am gândit că măcar va fi fost luată pentru ca statul să poată cumpăra, pentru prima dată după 1990, vagoane de la singurul producător român de vagoane: Astra Vagoane Călători din Arad. Fiind singurul producător, Astra este şi unicul producător de vagoane din ţară certificat NATO. Nici gând!

Nu rezultă de nicăieri dacă vagoanele vor fi produse noi sau vagoane vechi, furnizate de o fabrică unde se modernizează material rulant, Electroputere VFU Paşcani, deţinută de magnatul Gruia Stoica. Firma lui Stoica este menţionată ca furnizor declarat. Bine măcar că acestea sunt furnizate de o firmă românească, chiar dacă vor fi, probabil, doar modernizate.

A! Am uitat să vă spun că România a avut, ca orice stat din lagărul socialist, un tren sanitar, care a fost însă vândut în 2016, după 27 de ani de nefolosire, pentru umila sumă de 200.000 de euro.

Altă curiozitate vine din faptul că trenul cumpărat este prevăzut cu locomotivă duală, cu tracţiune electrică şi diesel, un lucru scump de care nu avem nevoie, căci orice locomotivă diesel poate circula şi pe linii electrificate, ceea ce se întâmplă şi astăzi în toată ţara. Aici suntem la capitolul: ce-i trebuie chelului tichie de mărgăritar!

Preţul? Un mizilic de 73 de milioane de euro, în condiţiile în care un vagon nou costă aproximativ un milion de euro, iar o locomotivă nouă aproximativ patru milioane de euro. Vorbim despre 20 de vagoane şi două locomotive. Deci materialul rulant ar costa cel mult 28 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că aproximativ 45 de milioane de euro sunt alocate aparaturii medicale. Dar 45 de milioane de euro costă un spital cu 120 de paturi, cu tot cu clădire.

Am lăsat la final cireaşa de pe tort: trenul a fost cumpărat de la societatea clujeană Deltamed SRL, cu subcontractant declarat Electroputere VFU Paşcani. Acum mă întreb şi eu, ca orice contribuabil nedumerit de cheltuielile statului: dacă nu a existat nicio licitaţie, de unde a ştiut Deltamed să se asocieze cu firma din Paşcani pentru a depune o ofertă? Sau s-a gândit specialistul feroviar Raed Arafat să cerceteze piaţa şi să inventeze el o astfel de combinaţie?

Iată, aşadar, ce ar trebui să se întrebe procurorii DNA dacă vor citi vreodată acest contract:

* Pe ce bază s-a atribuit acest contract unui consorţiu de firme, dacă nu a existat o licitaţie sau o altă procedură de selecţie?

* De ce a decis guvernul să cumpere un tren sanitar care să circule pe a doua cea mai lentă reţea feroviară din UE? De ce nu a cumpărat ambulanţe de aceşti bani? Ar fi putut cumpăra peste 100 de ambulanţe, care ar fi fost, cu siguranţă, mult mai rapide.

* De ce a ales guvernul să cumpere locomotive cu tracţiune duală, un produs scump şi inutil?

* Cum s-a stabilit suma de 73 de milioane de euro?

* De ce nu s-au cumpărat vagoanele de la singurul producător român de vagoane? De ce are armata nevoie de vagoane "modernizate"?

* Când s-a calificat Raed Arafat în industria feroviară? Arafat a fost audiat la finalul lunii aprilie 2026 la DNA Militar într-un dosar legat de achiziţia unui elicopter din anul 2017.

Poate guvernul să răspundă acestor întrebări? Altfel, mai devreme sau mai târziu, exact ca în cazul vaccinurilor, procurorii vor ajunge şi la aceste dosare.", a declarat liderul senatorilor AUR.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri