Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Philipp Gamauf va deveni noul CFO al ING Bank România

wikipedia
ING banca

Philipp Gamauf va fi noul Chief Financial Officer (CFO) al ING Bank România, mandatul său urmând să înceapă la 1 martie 2024, dată la care va prelua funcţia de la Lucica Pitulice, a anunţat luni banca, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, Philipp Gamauf va fi totodată şi membru al Comitetului Executiv al băncii.

"Mă bucur să anunţ sosirea lui Philipp Gamauf la ING Bank România. Experienţa sa internaţională extinsă ne va întări şi mai mult echipa şi sunt sigură că va contribui la succesul ING Bank România pe parcursul următorilor ani. (...) În 2024, ING sărbătoreşte 30 de ani de prezenţă pe piaţa din România şi sunt foarte fericită că Philipp ni se alătură într-un moment atât de important pentru noi", a spus Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.

Philipp Gamauf are o experienţă de peste 15 ani în domeniul bancar şi se va alătura echipei ING după 2 ani petrecuţi ca CFO al UniCredit Bank Austria. Philipp şi-a construit cariera în cadrul UniCredit Group, începând cu domeniul planificării şi al controlului financiar şi continuând cu mai multe roluri de management în Viena, Munchen şi Milano. Între 2017 şi 2022, Philipp Gamauf a fost CFO al UniCredit Bank Romania.

"(...)România este a doua mea casă şi cred că piaţa locală oferă provocări şi perspective unice pe care îmi doresc să le valorific. ING se numără printre liderii industriei bancare şi îmi propun să contribui, alături de echipă, la consolidarea aceastei poziţii în piaţă şi la obţinerea unor rezultate excepţionale", a declarat Philipp Gamauf.

Philipp Gamauf este cetăţean austriac şi absolvent al Vienna University of Economics and Business Administration, fiind totodată vorbitor fluent al limbii române.

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi - companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice. ING Bank România este singura bancă cu o creştere organică din top 10 bănci locale după active, fără achiziţii de portofolii de clienţi sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,8 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate şi Wholesale Banking.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.