Piaţa forţei de muncă din Germania se redresează în urma pandemiei de COVID-19

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 03-11-2020

Actualizat: 03-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Numărul locurilor de muncă vacante în Germania a crescut în trimestrul trei din 2020, atenuând temerile că pandemia de coronavirus (COVID-19) va eroda piaţa forţei de muncă din cea mai mare economie europeană, transmite DPA.

În perioada iulie-septembrie 2020, numărul locurilor de muncă vacante a urcat cu aproape 5%, la 934.000, a anunţat marţi Institutul pentru Cercetarea Forţei de Muncă din Germania (IAB), care atrage atenţia că pandemia încă afectează angajările, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Donald Trump, ieșire furtunoasă după atacul din Viena: 'Aceste atacuri ale răului asupra oamenilor nevinovaţi trebuie să înceteze'

Comparativ cu trimestrul doi din 2020, numărul locurilor de muncă vacante a crescut cu 41.000, arată datele IAB.

"De la începutul pandemiei, multe companii au fost reticente să facă angajări. Incertitudinile privind evoluţia pandemiei au de asemenea un impact negativ asupra tendinţelor de pe piaţa forţei de muncă", a apreciat Alexander Kubis, cercetător la IAB.

Comparativ cu trimestrul trei din 2019, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 31%, la 426.000, arată datele IAB.

Conform datelor publicate săptămâna trecută de Oficiul Federal pentru Muncă, numărul şomerilor în Germania a scăzut în octombrie cu 35.000, până la cifra ajustată de 2,863 milioane, în timp ce analiştii se aşteptau la un declin mai redus, de 5.000.

Citește și: Camera Deputaților pregătește o lovitură pentru Klaus Iohannis: se poate ajunge la arbitrajul CCR

De asemenea, rata şomajului în Germania a scăzut la 6,2% în octombrie, de la 6,3% în septembrie.

Oficiul Federal pentru Muncă a informat că numărul persoanelor incluse în schema "Kurzarbeit" - program de lucru redus - a scăzut la 4,58 milioane în august, de la nivelul de vârf de aproape şase milioane în aprilie, în perioada de vârf a crizei.

Dar analiştii se aşteaptă la majorarea ratei şomajului în următoarele luni, în urma noilor restricţii introduse după creşterea numărului de noi cazuri de coronavirus.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri